ŞTIINŢA BACĂU – HC OŢELUL GALAŢI 26-28 (15-15)

8

Din păcate, Ştiinţa a ratat ocazia de a ramâne în cărţi pentru evitarea retrogradării, pierzând, pe propriile greşeli, un meci pe care l-a avut în mână. Păcat, mare păcat fiindcă băcăuancele au avut în faţă o echipă de bătut şi, spre deosebire, de alte dăţi, poarta şi-a făcut treaba, îndeosebi tânăra Angheluţă, dar n-a fost de-ajuns. Ştiinţa a început în forţă şi avea 2-0 în minutul 2, numai că oaspetele au revenit şi au preluat conducerea până în minutul 23, când băcăuancele au egalat la 11. Trebuie spus, însă, că antrenorului Arsene i-au trebuit 13 minute să vadă că Bogdan ia gol din orice poziţie, introducând-o pe Angheluţă, care a avut o prestaţie excelentă.

Prima repriză s-a încheiat la egalitate iar gazdele au început în trombă şi cel de-al doilea mitan, cu trei goluri înscrise consecutiv, ducând scorul la 18-15 în minutul 33. Din păcate, elevele lui Ion Arsene n-au ştiut să gestioneze momentul favorabil, iar gălăţencele au trecut din nou la conducere în minutul 46:21-22. Cu toate acestea, echipa noastră a avut puterea să revină, profesorul Arsene a mutat inspirat în poartă cu Bogdan, numai că, din păcate, în minutul 53, cea mai bună jucătoare de pe teren, Luciana Marin, a ieşit accidentată.

Chiar şi aşa, Ştiinţa a avut victoria în mână, dar momentul psihologic al jocului s-a consumat în minutul 57. Atunci, la 26-25, băcăuancele au beneficiat de un 7 metri, ratat de Chiper sau apărat de Polocoser, nu mai contează, cert e că de aici totul s-a rupt, gazdelor nu le-a mai ieşit nimic, iar Oţelul a zburdat, practic, spre victorie.

Deşi au avut şi greşeli, arbitrii vasluieni Liviu Gheorghiu şi Sebastian Hagiu n-au influenţat rezultatul final. Faţă de ce minuni am văzut pe la Europenele din Austria, cei doi au fost chiar mici copii. E cât se poate de clar că Ştiinţa a pierdut pe mâna ei ultima şansă de salvare.

Echipa gălăţeană a fost încurajată de o galerie de circa 20 de persoane, care au ajuns la sală în pauza meciului.

ŞTIINŢA: Bogdan (4 intervenţii), Angheluţă (13) – Marin (8), Chiper (5), Matei (4), Burghel (4), Ivan (2), Vântu (2), Amoagdei (1), Niga. Antrenor: Ion Arsene.

OŢELUL: Polocoser (10 intervenţii), Stoleru (1) – Ţăcălie (7), Cioaric (6), Tătar (4), Curtean (3), Gheorghe (3), Tudor (1), Alifanova (1), Mărginean (1), Grigore (1), Iacob (1). Antrenoare: Gabriela Artene.

Multumesc pentru corespondenta si fot : bacaulsportiv

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal