Antrenorul oaspeţilor, Viorel Tănasă a afişat o mimă dezamăgită la finalul partidei de sîmbătă dintre FC Botoşani şi Dunărea Galaţi care s-a finalizat cu scorul de 2-1. Şi, cu toate că în timpul desfăşurării meciului, tehnicianul s-a manifestat extrem de nervos la marginea terenului, se pare că la conferinţa de presă nervii săi s-au mai domolit.
V-am văzut extrem de nervos de-a lungul celor 90 şi ceva de minute de joc.
Normal că ne-am propus să obţinem cele trei puncte aici şi în prima repriză nu ne-a ieşit, am luat două goluri după două greşeli individuale, normal să fiu nervos pentru că pun suflet mult, ştiu ceea ce fac în cursul săptămînal la pregătirea jocului şi cînd nu iese normal să mă agit. Dar acesta este fotbalul, îmi revin imediat după joc.
Ce anume v-a nemulţumit cel mai mult, arbitrajul?
Nu mai comentez, l-am avut şi acasă, nu comentez că ar trebui să mă cobor prea mult.
Dar ce anume v-a deranjat?
Amarandei, să înţeleg că asta e maniera lui sau….
Vrei să mă provoci, dacă am zis că nu vreau să comentez arbitrajul. Ce să mai…Nu am vrut să îl comentez nici cu el la mijloc la Tulcea acasă cînd am pierdut, nu vreau, deci aceeaşi brigadă am avut-o şi acasă şi acelaşi arbitraj l-am avut şi acasă, deci asta nu e o problemă. Dar nu vreau să le găsesc o scuză jucătorilor pentru că pînă la urmă jocul nostru a suferit în prima repriză şi le-am dat spaţii şi şi-au creat ocazii chiar unde ştiam, acolo pe benzi unde e Ghiceanu şi Matei, dar asta e.
Jocul a suferit pentru că Dunărea Galaţi a ieşit la joc şi nu s-a mai apărat?
De cînd sunt eu antrenor niciodată nu m-am baricadat. Nu îmi place autobaza. Eu ies la joc. Organizare bună în defensivă, normal, dar ies la joc, nu mă retrag în propriul careu sau în propria jumătate.
Înfrîngerea este meritată sau nemeritată?