HOCHEI: CSȘ Miercurea Ciuc-CSM Dunărea, miercuri și joi, la Miercurea Ciuc în barajul pentru semifinale

3
Programată inițial la jumătatea lunii februarie, dar amânată la cererea ciucanilor pentru că aveau jucătorii convocați la naționala FOTE, dubla din barajul pentru semifinale dintre CS Școlar Miercurea Ciuc și CSM Dunărea se va juca la mijlocul acestei săptămâni, miercuri de la ora 17.00 și joi de la ora 16.00, la Miercurea Ciuc.

Jocurile de la Miercurea Ciuc sunt decisive pentru ambele echipe în tentativa lor de a juca în semifinalele Ligii Naționale, cele două echipe sunt adversare directe pentru obținerea locului 2, ultimul loc care duce în semifinale. În clasamentul barajului pentru semifinale, CS Școlar Miercurea Cuic ocupă locul 2 cu 32 de puncte, golaveraj 98-95, din 20 de jocuri, iar Dunărea este o poziție mai jos, pe locul 3 cu 30 de puncte, golaveraj 99-109, din 20 de jocuri.

Dunărea și echipa secundă din Miercurea Ciuc s-au întâlnit de 4 ori în acest sezon, cele două echipe și-au împărțit victoriile, Dunărea a învins în sezonul regulat la Galați cu 10-1 ( 4-1, 3-0, 3-0) și în baraj tot la Galați 9-3 (3-2, 3-0, 3-1) iar CSȘ Miercurea Ciuc s-a impus acasă în sezonul regulat 5-3 (2-0, 2-1, 1-2), ciucanii câștigând un meci la Galați în baraj 5-2 (1-3, 0-2, 1-0).

După închiderea patinoarului, hocheiștii gălățeni  au continuat antrenamentele pe gheața patinoarului din Brăila, iar de luni au plecat la Miercurea Ciuc, pentru a susține dubla cu CS Școlar Miercurea Ciuc din barajul pentru semifinale.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal