HOCHEI: Gladiatorii termină pe podium primul turneu din Superliga U 12

9
De vineri până duminică, patinoarul din Miercurea Ciuc, a găzduit meciurile din turneul 2 din Superliga U 12, turneul de debut al gladiatorilor în Superliga U12, după ce au absentat motivat la primul turneu din Superliga U 12. Turneul din Harghita a fost unul bun pentru gladiatori, aceștia obținând un bilanț favorabil în cele 5 meciuri, 3 victorii și 2 înfrângeri. 
În prima zi de turneu, gladiatorii au câștigat ambele meciuri disputate, primul  5-3 (1-0, 3-2, 1-1), cu CS Școlar Miercurea Ciuc II, pentru gladiatori au marcat: Claudiu Mladin din pasa lui Călin Trusan, Denis Diaconu 2, unul din pasa lui Raul Maftei, Robert Balaban din pasa lui Claudiu Mladin și Călin Trusan din pasa lui Andrei Ștefăniu, iar al doilea a fost câștigat 5-0 cu Steaua București, echipa bucureșteană a avut echipa suspendată după bătaia generală din precedentul meci cu CS Școlar AS Bucin Gheorgheni.  
Ziua a doua a adus ambele înfrângeri pentru gladiatori, prima a fost 1-14 cu echipa campioană CS Școlar Miercurea Ciuc I, pentru gladiators a marcat Denis Diaconu din șut de penalitate, iar al doilea meci al zilei a fost pierdut 0-9 cu liderul Superligii, CS Școlar AS Bucin Gheorgheni. 
În ultima zi de turneu, gladiatorii au jucat un singur meci, cu CS Școlar Gheorgheni, câștigat de dunăreni cu 5-2 (4-0, 0-1, 1-1). Pentru Gladiators Dunărea au marcat: Remus Gheorghe 2, Denis Diaconu 2, unul din pasa lui Alexandru Diaconu și Andrei Ștefăniu
În urma rezultatelor din cele 3 zile de Superligă, gladiatorii se situează pe locul 3 în clasamentul ligii de elită a juniorilor U 12, cu 9 puncte din 5 jocuri, 3 victorii, 2 înfrângeri, golaveraj 12-28.
La Miercurea Ciuc, Gladiators Dunărea s-a prezentat cu următorul lot: Ionuț Andrișoi și Bianca Bobu-portari, Denis Diaconu, Mario Mocanu, Daniel Diaconu, Cătălin Trușan, Gabriel Iordache, Alexandru Caraman, Alexandru Diaconu, Claudiu Mladin, Eduard Simiz, Raul Maftei, Robert Balaban, Remus Gheorghe, Alexandru Cristian. Antrenor Cristi Munteanu.
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal