RUGBY: RCM Galați U 17 susține turneul final la București

15

Echipa U 17 de la RCM Galați (jucători născuți în 1996-1997), va susține în perioada 27 mai-2 iunie, la București, stadionul Ghencea, turneul final în Divizia Națională de Juniori U 17. Alături de echipa gălățeană la turneul final mai participă alte 6 echipe calificate din fazele regionale. Din grupa Moldova Sud, grupă terminată de RCM Galați pe locul 2, la turneul final mai participă o altă echipă din județul Galați, CS Școlar Tecuci, câștigătoarea grupei, din grupa Muntenia la turneul final participă CSA Steaua București (gazdele turneului), CFR Comstanța și ACS Flamingo București, iar din grupa Transilvania la turneul final vor juca RCM Timișoara și CS Arieșul Mihai Viteazu.

La turneul final cele opt echipe vor fi împărțite în două grupe (roșie
și albastră) una de 4 și una de 3 echipe. Echipele de pe locul 1, la finalul grupelor
vor juca direct în finala mare, echipele de pe locurile 2 vor juca
pentru locurile 3-4, cele de pe 3 pentru locurile 5-6 iar echipele de pe
locul 4 vor juca pentru locurile 7-8.

La precedenta ediție a turneului final a Diviziei Naționale de Juniori U
17, RCM Galați a fost repartizată în grupa roșie, trupa lui Marius
Secuianu a câștigat grupa cu rezultatele: 14-0 cu Viitorul Cluj Napoca,
27-8 cu Cleopatra Mamaia, 0-5 cu Metrorex București, iar în finala mare
au cedat 3-10 (la pauză 3-3) cu Steaua București.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal