MINIFOTBAL: Oțelul se oprește în grupe la turneul final

12
 
Câștigătoarea ligii ”Viața Liberă” Galați, Oțelul se oprește în faza grupelor la turneul final al Campionatului Național de Minifotbal de la Hunedoara. Meciul decisiv pentru calificarea în sferturile competiției a fost pierdut de ”oțelari” 3-7, la pauză 2-2, în fața reprezentantei gazdelor Phoenix Hunedoara. Diferența de scor de la finalul meciului nu reflectă cele petrecute pe teren. Până la un punct cele două echipe s-au aflat la egalitate, scorul a fost deschis de cei de la Hunedoara, iar oțelarii au replicat prin Alin Lungu. Până la pauză jocul este echilibrat cei de la Hunedoara înscriu din nou iar Alexandru Avram stabilește scorul pauzei. După timpul de odihnă ”oțelarii” trec în avantaj pentru prima oară în acest joc prin golul lui Dumitru Costel. În paralel cu meciul oțelarilor pe un teren alăturat se juca celălalt meci al grupei între Oz Er Golden Boys Bacău și Lis Affair Tomești Iași, meci în care ieșenii cu 6 puncte (3 mai mult decât Oțelul) aveau nevoie de victorie pentru calificare. La scorul 3-2 pentru Oțelul pe terenul alăturat ieșenii au deschis scorul iar cei de la Oțelul au renunțat să mai lupte pentru o ipotetică calificare în sferturi și până la final Phoenix Hunedoara s-a impus cu 7-3, gălățenii reușind isprava să marcheze și două goluri în propria poartă. Oțelul a terminat grupa C a turneul final pe locul 4 cu 3 puncte, golaveraj 15-17. 
La turneul final cele mai multe goluri au fost marcate de Alexandru Avram 8 goluri ( 5 cu Euro Impact Roman, 2 cu Oz Er Golden Boys Bacău și 1 cu Phoenix Hunedoara, George Stoian 2 (câte unul cu Euro Impact Roman și Lis Affair Tomești), Alin Lungu 2 (câte unul cu Phoenix Hunedoara și Lis Affair Tomești), Florin Grosu 1 (cu Euro Impact Roman), Alexandru Potorac 1 (cu Lis Affair Tomești) și Dumitru Costel 1 (cu Phoenix Hunedoara). 
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal