Asociația Județeană de Fotbal Galați, pregătește noile competiții ale sezonului 2013-2014. Luni, de la ora 11.00, la sediul AJF va avea loc Adunarea Generală Extraordinară în vederea începerii noului sezon în fotbalul din județ. La Adunarea Generală sunt invitați să participe toți membri afiliați cât și reprezentanți ai altor echipe care doresc să se înscrie în noul sezon în competițiile organizate de AJF Galați.
Pe ordinea de zi a Adunării Generale se află mai multe puncte dar cele mai importante sunt cele leagte de organizarea Ligii a IV-a, Campionatului Județean de Seniori (Liga a V-a), campionatele județene de juniori, dar și propuneri privind sistemul de desfășurare al comptițiilor în viitorul sezon.
Cel mai probabil pentru Liga a IV-a se preconizează o singură serie de 15-16 echipe, în funcție de numărul de echipe înscrise. Din noul sezon de liga a IV-a Galați va lipsi campioana ultimelor două
ediții, Sporting Liești, promovată în liga a III-a.
ediții, Sporting Liești, promovată în liga a III-a.
Campionatul județean de seniori, liga a V-a Galați, va porni la drum în
funcție de numărul de echipe înscrise, la 8 sau 15 septembrie. Și în
viitorul sezon de liga a V-a, echipele vor fi împărțite în serii după
criteriul geografic. Ediția trecută seria I din liga a V-a, a fost
câștigată de Agrojor Jorăști iar în seria a II-a s-au impus cei de la
Avântul Valea Mărului, echipe care dacă vor îndeplini criteriile AJF vor
juca în liga a IV-a.