FUTSAL: United a trecut la pas de CFF Clujana Cluj Napoca

2
Deși a fost joc oficial în prima ligă de futsal, partida de astăzi dintre United și CFF Clujana Cluj Napoca, câștigată de gălățeni la pas 7-1, a semănat mai mult cu un joc școală pentru United în care au mai exersat din scheme pentru duelurile viitoare cu adversari mai puternici. Echipa din Cluj Napoca a venit la Galați cu doar 7 jucători, fără antrenor și foarte important fără portar de specialitate, între buturi a jucat unul dintre cei 7 jucători de câmp. 
Prima parte a fost dominată categoric de United, oaspeții au avut câteva oportunități de a marca, însă apărate de internaționaul Petrișor Toniță. Scorul a fost deschis rapid de celălalt internațional al echipei Emanuel Moldoveanu, diferența a fost majorată de Petrișor Toniță, cu un gol din poartă în poartă din degajare, a sesizat că portarul de cojuctură al clujdenilor este ieșit mult din poartă și a marcat. Scorul pauzei a fost stabilit de Daniel Iorga, aflat la una dintre primle sale reușite. Superioritatea gazdelor a fost evidentă, pe lângă cele 3 goluri marcate, United a terminat repriza cu 0 în dreptul greșelilor de echipă (faulturi, hențuri ș.a). În partea a doua s-a jucat după același scenariu, cu gălățenii la conducerea jocului, au marcat la fel de rapid și în partea secundă, prin Emanuel Moldoveanu, un nou gol spectaculos, din propria jumătate, la fel ca la reușita lui Toniță portarul de conjuctură alm oaspeților era ieșit mult din poartă. La 4-0 oaspeții au reușit golul de onoare, iar pănă la final gălățenii au mai marcat de 3 ori, prin reușitele lui Moldoveanu, Ivan și Tudose. 
United: Toniță, Salichi, Tănăsilă-Iorga, Popliacă, Ivan, Apostol, Cojoc (căpitan), Buleandră, Moldoveanu, Dodan, Hegedeus, Tudose. Antrenor: David Asandei. 
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal