HOCHEI: Dunărea a trecut de Steaua, în prelungiri

4
La fel ca în fiecare debut de sezon la Galați, Dunărea a început cu o victorie și în LNH 2014. Dacă în sezoanele trecute victimele dunărenilor la începutul sezonului hocheistic la Galați erau Sport Club Miercurea Ciuc sau Corona Brașov, acum a venit rândul steliștilor să plece învinși la primul meci al sezonului acasă pentru Dunărea. După înfângerea la limită 7-8 de la Gheorgheni, astăzi Dunărea s-a impus în prelungiri cu 4-3 (0-0, 1-1, 2-2, 1-0). 
Prima repriză a fost săracă în goluri, însă bogată în eliminări. Cele două echipe au beneficiat de mai multe momente de superioritate, dar nici unul nu a fost fructificat. Dunărea a beneficiat la un moment dat de dublă superioritate, au fixat adversarul în treime, au încercat poarta lui Catrinoi dar nu au reușit să înscrie. De remarcat apetitul ofenisv al dunărenilor, la jumătatea reprizei, gălățenii erau în inferioritate numerică, Tanko era eliminat, portarul Radu Viorel a fost scos de antrenorul gălățean pentru a forța atacul. 
Partea a doua a fost mult mai spectaculoasă, asta pentru că au apărut și golurile. Primii au marcat steliștii în minutul 3 prin Georgescu. Egalarea a venit destul de repede, în minutul 9, veteranul căpitan gălățean Cătălin Geru, primește o pasă direct de la angajament de la Zoltan KerteszAdrian Irimia, în fața porții și înscrie. Pe finalul reprizei secunde, Dunărea beneficiază de dublă superioritate numerică timp de 43 de secunde. În timp ce pe banca eliminărilor se afla Cătălin Berdilă, portarul steliștilor a fost și el sancționat cu 2 minute eliminare pentru întârzierea jocului, după ce a mișcat poarta în timpul unui atac dunărean. Decizia eliminării a fost îndelung contestată de portar, acesta oferind explicații și justificări arbitrilor chiar și în timpul pauzei. 
Repriza a treia a fost începută de Dunărea în dublă superioritate numerică, iar aces lucru s-a văzut imediat și pe tabelă. La 26 de secunde de la revenirea pe gheață, Stanislav Eis duce Dunărea în avantaj după un puc ”aruncat” de Cătălin Geru în fața porții, iar câteva zeci de secunde mai târziu avantajul este dublat de Dunărea după golul marcat de Adam Pometlo din pasa lui Cătălin Geru. Gălățenii nu au ținut prea mult timp avantajul de două goluri, în minutul 5 Attila Tanko este eliminat iar steliștii profită și marchează prin Georgescu. Steliștii forțează egalarea și reușesc acest lucru în minutul 13 al reprizei. Finalul este incendiar, Adrian Irimia și Alex Munteanu (de la Steaua) sunt eliminați după o scurtă încăierare, Dunărea forțează victoria, irosește câteva șanse de a marca prin Stanislav Eis, iar în ultima secundă a meciului, în același timp cu sirena înscriu. Gălățenii jubilează, steliștii se năpustesc asupra arbitrului iar golul nu este validat și s-a intrat în prelungiri. În timp suplimentar s-a jucat câteva secunde, gălățenii au marcat rapid prin Attila Tanko din pasa inegalabilului Cătălin Geru
Dunărea: Radu Viorel, Lucian Hangan-portari
Linia I: Attila Tanko, Stanislav Eis, Adam Pometlo, Filip Randa, Adam Chmelar; 
Linia a II-a: Cătălin Geru, Zoltan Attila Kertesz, Adrian Irimia, Attila Kanya; Zoltan Szogyor;
Linia a III-a: Paul Burada, Mircea Necula, Menzarth Attila Gergely, Felician Secuianu;
Linia a IV-a: Valemtin Vlase, Rudolf Simon, Andrei Brandabur.
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal