FOTBAL: Oțelarele au din nou șanse de promovare

7
Deși după actuala situație din Liga I (seria Sud), echipa feminină de la Oțelul nu mai are șanse de promovare în prima ligă (Superliga), se pară că oțelarele pot promova în Supreliga după numai un sezon petrecut în liga secundă. Federația Română de Fotbal a decis ca pe lângă meciurile ce mai sunt de disputat din retur, să se mai joace încă un tur ori play-off. 
După zece etape din Liga I, FC Oțelul este pe locul 2, cu 9 puncte din 6 jocuri, 3 victorii, 3 înfrângeri, golaveraj 14-28. După actualul format al  Ligii I, FC Oțelul nu mai are șanse de promovare, în Supreliga va promova, doar echipa de pe primul loc. Lider în seria oțelarelor este Universitatea Alexanria cu 19 puncte. Din retur mai sunt de disputat patru etape, dar FC Oțelul va juca doar două meciuri, primul, duminică, 9 martie, pe teren propriu cu liderul neînvins Universitatea Alexandria, apoi va sta două etape, iar în ultima etapă va juca tot pe teren propriu sâmbătă, 19 aprilie, cu Selena Constanța, locul trei cu 7 puncte, dar din 4 jocuri. 
Chiar și de pe locul doi, Oțelul ar putea promova în Supreliga, după modelul Fair Play București, echipă care a fost promovată în Supreliga de FRF după ce la începutul sezonului echipa bucureșteană a fost repartizată în serie cu FC Oțelul.  O altă variantă pentru promovre a echipei gălățene ar putea fi prin inlocuirea unei grupări de prima ligă, care are situație financiară precară. De asemenea sunt șanse să crească numărul de echipe din prima ligă, în actualul sezon în Supreliga activează opt echipe. 
Pe lângă meciurile din returul primei ligi, FC Oțelul va mai juca în primăvară și în Cupa României. La 30 aprilie, FC Oțelul va juca tot pe teren propriu cu echipa de prima ligă Fair Play București. În primul tur al cupei, FC Oțelul a învins cu 4-1 Selena Constanța. 
Altfel, de la pregătirile echipei antrenate de Ion Morohai, lipsește intrenaționala U 15, Carmen Ciobanu, jucătoarea s-a operat de apendicită. 
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal