FUTSAL: United-KSE Târgu Secuiesc, luni la ”Polivalentă”

5

Cea mai bună dintre echipele gălățene, conform clasamentelor la zi din primele ligi, United, va susține luni, primul meci oficial din 2014, etapa a XIV-a. Pentru primul meci oficial din 2014, gălățenii vor avea o misiune ușoară la prima vedere, trupa lui David Asandei, va juca cu penultima clasată KSE Târgu Secuiesc 
În pauza competițională de aproape două luni, gălățenii au susținut o serie de meciuri de verificare, în primul amical al iernii au învins cu 10-4 Progresul Focșani, prin golurile marcate de: Mihăiță Bâgi  și Ovidiu Tudose, câte o triplă, Viorel Cojoc, Cristi Voinea, Andrei Apostol și Marius Grecu, câte un gol. Apoi, s-au deplasat la Chiajna pentru amicalul cu naționala României, test pierdut de gălățeni 1-8, golul gălățean fiind marcat de Ovidiu Tudose. Meciurile de pregătire au fost încheiate cu o dublă amicală internațională în care United, locul trei la finalul sezonului trecut în Liga I, a întâlnit de două ori la Galați, campioana Bulgariei, Chernomore Varna. Gălățenii s-au impus în ambele jocuri cu 3-2, prin golurile marcate de: Cătălin Ivan trei goluri, Mihăiță Bâgu o dublă și Geroge Buleandră. 
Pentru partea secundă a primei ligi de futsal, lotul United a suferit câteva modificări, a plecat Emanuel Moldoveanu, în Irlanda, la formația de amatori FC Transilvanya, în schimb au venit patru jucători tineri de perspectivă: Ionuț Pădure, Gheorghe Gigel, Cristi Voinea și Andrei Crăciun. 
Jocul cu KSE Târgu Secuiesc, se va disputa luni, 10 februarie, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor ”Dunărea”, partida va fi arbitrată de Marius Nastasa din Piatra Neamț și Vlad Ciobanu din Iași. Rezervă de arbitru va fi Petre Meterciuc din Târgu Mureș, iar observator, Daniel Badea din București.

Înaintea jocului de luni, United ocupă locul patru în ierarhia primei ligi de futsal, cu 21 de puncte, din 12 jocuri, 7 victorii, 5 înfrângeri, golaveraj 61-51. Cei de la KSE sunt pe locul 10 din 11, cu 9 puncte, din 12 jocuri, golaveraj 27-89. În tur, United s-a impus cu 9-3.

După jocul cu KSE Târgu Secuiesc, United va mai susține alte șapte jocuri din retur, după programul: etapa a XV-a, la Sportis Târgivșite, în tur 6-13; etapa a XVI-a, acasă cu Spicom Sfântu Gheorghe, în tur 2-3; etapa a XVII-a, acasă cu Autobergamo Deva, în tur 2-7; etapa a VXIII-a, la CFF Clujana Cluj Napoca, în tur 1-7; etapa a XIX-a, stă; etapa a XX-a, la CSMS Iași, în tur 1-2; etapa a XXI-a, acasă cu City us Târgu Mureș, în tur 3-12; etapa a XXII-a, la Progresul Focșani, în tur 2-5. Pe lângă meciurile din Liga I, United mai este angrenată și în Cupa României, în turul secund al competiției, gălățenii vor juca cu cei de la Infopress Odorheiu Secuiesc, echipă ce activează în liga secundă. 

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal