FOTBAL: Sporting Liești primește vizita ”lanternei roșii”

5

În etapa a XX-a, din Liga a III-a, Sporting Liești va susține sâmbătă, 29 martie, de la ora 15.00, pe teren propriu, ”Liești Arena”, penultimul meci de ”acasă” din sezonul regulat. ”Roș-albii” primiesc vizita formației clasate pe ultimul loc în serie Rapid Fetești. 
Meciul de sâmbătă este abordat de cele două echipe după o serie de meciuri în care nu au cunoscut gustul victoriei. La Sporting Liești, seria neagră datează din etapa a XIV-a, când au învins pe ”Liești Arena” cu 2-1 Gloria Popești Leordeni. De altfel, de la reluarea campionatului Ligii a III-a, gruparea gălățeană a câștigat un singur punct, în egalul 3-3, de pe teren propriu cu Conpet Cireșu. Ultimul meci câștigat de Rapid Feteti, a fost în aceiași etapă a XIV-a, când au învins tot pe teren propriu, satelitul de la FC Oțelul cu 1-0. În cele patru meciuri disputate în 2014, din Liga a III-a, echipa din Ialomița nu a reușit să câștige nici un punct. 
Miza jocului de sâmbătă este mare, punctele puse în joc se vor acumula atât în clasamentul sezonului regulat cât și în cel play-out, cu care cele două echipe vor lupta pentru evitarea retorgradării. În clasamentul general, Sporting Liești, este pe locul 10 cu 17 puncte din 19 jocuri, golaveraj 23-44. Ialomițenii sunt două poziții mai jos dar și cu nouă puncte mai puțin decât echipa gălățeană. Rapid Fetești este pe ultimul loc (12) cu opt puncte din 19 jocuri, golaveraj 9-49.
Situația este asemănătoare și în clasamentul play-out, cu Sporting Liești mai bine clasată față de Rapid Fetești. Gălățenii ocupă locul zece, poziție care asigură salvarea de la retrogradare la finalul play-out-ului, cu 11 puncte, din nouă jocuri. Rapid Fetești este pe ultimul loc și în ierarhia play-out, cu opt puncte din opt jocuri. Pentru Sporting Liești meciul de sâmbătă este ultimul în care pot acumula puncte în clasamentul play-out. După Rapid Fetești, până la finalul sezonului regulat, Sporting Liești va mai juca cu FC Afumați (în deplasare) și FC Voluntari (acasă), echipe care vor juca în play-off la finalul sezonului regulat. 
În meciul de sâmbătă, pe banca tehnică a echipei gălățene va debuta în postura de antrenor principal Valentin Cramer. Acesta îl va înlocui pe Doru Buciumeanu, noul director tehnic al echipei. Valentin Cramer va fi ajutat în pregătirea echipei de antrenorul secund Ionel Crihană. 
Jocul de sâmbătă va fi condus la centru de Cătălina Mariana Oprea Dobre. Arbitrii asistenți vor fi: Cosmin Cosntantin Bîdeanu, din Moreni, Dâmbovița și Raul Cătălin Perianu, din Brăila. Obervatori ai jocului au fost delegați: Haralambie Meregiu din Tulcea și Mihail Ionescu din Ploiești. 
Meciul tur s-a încheiat la egalitte 2-2, după ce Sporting Liești a condus cu 2-0, argumente destule ca sâmbătă, cei de la Sporting Liești să obțină prima victorie în 2014, iar noua echipă tehnică să înceapă cu dreptul, misunea de salvare de la retrogradare.
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal