FOTBAL: Dunărea a învins liderul din play-out

4

Ajunsă în situații la limtă, în care un eșec este echivalent cu retrogradarea, cel puțin spotiv, în Liga a III-a, Dunărea câștigă meci după meci. După ce în etapa precedentă a învins 2-1 la Brăila, una dintre contracandidate, în penultimul meci de acasă din actualul sezon, Dunărea a învins cu 1-0, liderul play-out-ului, Unirea Tărlungeni. Golul de trei puncte al gălățenilor a fost marcat de Dragoș Sfrijan, în minutul 29 al jocului. 
Cu cele trei puncte câștigate cu liderul play-out-ului, Unirea Tărlungeni, Dunărea ajunge la cota 23 și se menține pe locul cinci, penultimul, în play-out. Cu două etape înainte de final, pentru a se salva de la retrogradare, Dunărea trebuie să depășească CF Brăila, 25 de puncte și Rapid CFR Suceava, 26 de puncte, ambele cu meciul din etapa a VIII-a încă nedisputat, o eventuală victorie a sucevenilor la retrogradata Farul Constanța ar diminua considerabil șansele gălățenilor de salvare. 
Pentru Dunărea urmează un nou meci pe teren propriu sâmbătă, 31 mai, de la ora 11.00, gălățenii vor juca pe stadionul „Dunărea”, cu Farul Cosnatnța, grupare retrogradată în Liga a III-a. În ultima etapă din actualul sezon Dunărea va juca la Buzău, cu Gloria, sâmbătă, 7 iunie.
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal