FOTBAL: Meci important pentru Sporting Liești la Fetești

5

După etapa de pauză forțată de la finele săptămânii, Sporting Liești revine la meciurile din Liga a III-a. Marți, 27 mai, de la ora 18.00, gălățenii vor juca un meci important la Fetești cu gruparea locală Rapid. Cu trei etape înainte de finalul play-out-ului, gălățenii sunt pe locul patru în serie, zece în clasamentul general poziție care poate duce în Liga a IV-a, cu 21 de puncte din 15 jocuri, în timp ce gazdele de marți, sunt pe locul cinci, cu 16 puncte. Pentru a nu mai avea probleme retrogradarea directă, locul cinci, gălățenii trebuie să obțină cel puțin un punct în deplasarea de la Fetești. Cu un punct obținut pe stadionul ”Tineretului” din Fetești, Sporting Liești se va distanța la șase puncte de Rapid, cu două etape înainte de finalul sezonului și pot scăpa de grijile locului care retrogradează direct în Liga a IV-a, după actualul sistem.

În precedentele jocuri dintre cele două grupări, Lieștiul a obținut două victorii, iar un meci s-a terminat la egalitate. La Fetești, s-a înregistrat remiza 2-2, iar la Liești, Sporting a învins în sezonul regulat și play-out cu 2-0.

Până la finalul sezonului, Sporting Liești mai are programate două meciuri, pe lângă cel de la Fetești. Sâmbătă, 31 mai, de la ora 18.00, Sporting va juca pe teren propriu cu Callatis Mangalia, iar sezonul îl vor termina la Brăila, în meciul cu Conpet Cireșu.

Clasament play-out:

1. Conpet Cireșu 27 de puncte
2. Oțelul II 26 de puncte
3. Callatis Mangalia 25 de puncte
———————————————
4. Sporting Liești 21 de puncte
———————————————
5. Rapid Fetești 16 puncte
6. Progresul Cernica-echipă retrasă

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal