FOTBAL: Oțelul II s-a distrat cu liderul

4
Satelitul de la Oțelul continuă evoluțiile oscilante. După ce etapa trecută au scos egalul în prelungiri pe terenul ultimei clasate, în etapa de vineri, din Liga a III-a, ”mânjii” oțelari, au zburdat pe teren propriu în jocul cu liderul Callatis Mangalia. Satelitul s-a impus mai clar decât o arată scorul cu 4-0.
Prima parte s-a încheiat 2-0. Repriza a fost dominată autoritar de Oțelul. Pe lângă cele două goluri marcate, de Ion Constantinescu în minutul 22 și Silviu Ilie, în minutul 30, au mai ratat cîteva oportunități mari de a marca. Oaspeții au călcat de câteva ori în jumătatea gălățeană, de fiecare dată până în maximum zece metri dincolo de centrul terenului. Portarul oțelar, Gabriel Abraham, a fost spectator sau coordonatorul echipei din teren, asta din cauza apatiei ofensive a oaspeților. Abraham abia dacă a atins mingea în prima parte a jocului, la una din puținele atingeri, a primit balonul cu ”bunăvoința” lui Adăscăliței. Acesta, în finalul reprizei a strigat către un coechipier din linia de fund: ”Las-o să o atingă și Gabi”.
În partea a doua deși așteptam replica liderului, iureșul ofensiv al oaspeților s-a lăsat așteptat. Tot Oțelul a fost echipa cu inițiativa. Cele două goluri au fost marcate de Pungă în minutul 55 și Stanciu în prelungirile jocului 90+2. La fel ca în prima repriză, Abraham a fost mai mult spectator. A avut de apărat doar două șuturi, primul în minutul 57 al jocului, iar al doilea în final, după ce au repus mingea în joc, după golul patru, unul dintre jucătorii de la Mangalia au trimis la portă de la centrul terenului, însă fără emoții pentru Abraham. 
Oțelul II: Abraham-Marus, Gâță, Miron, Răgălie-Silviu Ilie, Dajboc-Adăscăliței, Pungă, A.Rusu-I. Constantinescu. Au mai intrat: Vasilache, Onea, R. Codreanu și Stanciu.
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal