FOTBAL: Oțelul II termină sezonul pe ”Ancora”

3

După victoria 3-1 de la Callatis Mangalia, satelitul de la Oțelul a revenit în fruntea echipelor din play-out, locul șapte în clasamentul general, poziție de pe care Oțelul II a terminat sezonul regulat. Pentru a se menține pe primul loc în play-out la finalul sezonului, Oțelul trebuie să câștige meciul de vineri, de pe teren propriu, cu Conpet Cireșu. Deși meciul cu Cireșu contează pentru etapa a IX-a, penultima, pentru Oțelul II, jocul va fi ultimul, în etapa a X-a, gălățenii vor sta din cauza retragerii celor de la Progresul Cernica. Victoria cu Cireșu le-ar asigura ”oțelarilor” locul șapte, îndiferent de rezultatele din ultima etapă.

În precedentele trei jocuri din acest sezon dintre cele două echipe, bilanțul este echilibrat, câte o victorie și o remiză pentru fiecare echipă. În turul sezonului regulat, Conpet a câștigat meciul de pe stadionul „Municipal” din Brăila cu 3-1, la Galați, în sezonul regulat jocul s-a terminat la egalitate 2-2, iar în turul play-out-ului la Brăila, Oțelul II a învins cu 5-1. Meciul cu Conpet Cireșu se va disputa pe stadionul „Zoltan David”, fostul „Ancora”, cu începere de la ora 18.00.

Clasament play-out, cu două etape înainte de final:

1. Oțelul II 29 de puncte, golaveraj 30-22
2. Conpet Cireșu 27 de puncte, golaveraj 34-25
3. Callatis Mangalia 25 de puncte, golaveraj 27-33
—————————————————————–
4. Sporting Liești 22 de puncte, golaveraj 22-23
—————————————————————–
5. Rapid Fetești 17 puncte, golaveraj 19-24
6. Progresul Cernica-echipă retrasă.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal