FUTSAL: United a pierdut în prelungiri primul meci din play-off

7
Primul meci din play-off-ul Ligii I de futsal, disputat în Covasna, la Sfântu Gheorghe, a fost pierdut de United, în prelungiri 5-9. La finaul timpului regulamentar de joc, cele 40 de minute, scorul a fost egal 5-5, după ce la prima pauză cele două echipe s-au aflat la egalitate 1-1. Repriza a doua a fost cu răsturnări spectaculoase de scor. Spicom s-a distanțat la 3-1, United a revenit, a egalat la 3, apoi s-a distanțat la 4-3. Spicom a revenit, a egalat la patru, însă United a marcat pentru 5-4. Cu 70 de secunde înainte de final, Spicom a marcat golul egalării și a împins meciul în prelungiri. 
Pentru United au marcat: George Buleandră, Octavian Cireș (două), Mihai Bâgu și Cătălin Ivan. Golurile covăsnenilor au fost marcate de cei patru jucători spanioli transferați în iarnă: Gustavo Herguedas (patru), Adrian Morales (trei), Mario Duque Velasco și Abraham Sanchez Martinez, câte unul. 
Calificarea în semifinalele Ligii I se va decide la Galați, în următroul meci, sau dacă United va învinge se va mai juca un meci, tot la Galați.
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal