HOCHEI: Dunărea a reluat pregătirile

8
Hocheiștii seniori de la Dunărea au reluat pregătirile pentru viitorul sezon competițional. Sub comanda antrenorului Marius Trandafir, antrenamentele echipei gălățene se desfășoara în prima fază, pe plan local, la patinoar și la stadionul „Portu Roșu”. După reluarea pregătirlor antrenorul Marius Trandafir, ne-a declarat: ”Seniorii de la Dunărea au revenit la pregătiri, în prima fază la antrenamente se vor prezenta jucătorii localnici, apoi în prima săptămână a lunii iunie, la pregătiri se vor prezenta și jucătorii din ”linia harghiteană” de la Gherogheni, Bogdan Neagoș, Josef Adorijan, Cata Levente, ultimul un junior de perspectivă. Prima parte a pregătirilor este adaptarea anatomică, pregătirea fizică nespecifică. Suntem în aștepatarea deciziei din 29 mai, de la Budapesta, când vom afla dacă sezonul viitor vom juca sau nu în Liga Mol”.  

Lotul prezent la primul antrenament după vacanță: Radu Viorel, Cătălin Geru, Paul Burada, Mircea Necula, Felician Secuianu, Valentin Vlase, Lucian Hangan, Anton-Cristian Popa, Gabriel Spiridon, Mihai Horghidan, Nicu Horghidan, Marius Stoian, Alex Munteanu. Adrian Gherghe și  Andrei Brandabur, au lipsit motivat de la primul antrenament, reținuți din cauza unor probleme școlare. Din echipa de anul trecut de la pregătiri a lipsit și Adrian Irimia, jucător care încă se află în negocieri cu conducerea clubului.
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal