FOTBAL: Lieștiul a pierdut un meci pe care l-a avut în mână!

5

În Liga a III-a s-au disputat meciurile din ultima etapă a turneului play-out, pentru evitarea retrogradării. Sporting Liești, echipă aflată la primul sezon în Liga a III-a, a jucat ultimul meci al sezonului la Brăila cu Conpet Cireșu. 
Meciul de pe „Municipalul” din Brăila s-a terminat 5-4, iar desfășurarea a fost atipică. În minutul 36, Sporting Liești conducea cu 4-1, iar în final pe fondul unei căderi au cedat 5-4. Gălățenii și-au epuizat ”gloanțele” încă din prima repriză, la finalul căreia conduceau cu 4-2. Gârleanu a deschis scorul în minutul cinci, iar Robert Stoica a marcat pentru 0-2 în minutul 16. Cei de la Cireșu au revenit în joc cu un penalty transformat de Stelian Nicoliță în minutul 18 (1-2). Robert Stoica a realizat dubla în minutul 30, (1-3) iar în minutul 36, Petrea a marcat pentru 1-4. Cireșu a transformat un nou penalty prin același Nicoliță, în minutul 38, (2-4) acesta fiind și scorul pauzei. După pauză cu gândul la vacanță gălățenii au cedat inițiativa iar Cireșu a marcat până la 5-4!
Valentin Cramer și Ionel Crihană au introdus în teren titularii: Vasiliu-Petrea, Nastea, Scutaru, Petcu-Adamache, Lovin, Daniel Voicu, Bahnașu-Gârleanu, Robert Stoica. Au mai jucat: Dragoș Voicu, Dorojan și Anastasie. 
Sezonul de debut în Liga a III-a, a fost terminat de Sporting Liești pe locul zece în seriea de play-out, cu 25 de puncte, 18 jocuri, șapte victorii, patru remize, șapte înfrângeri, golaveraj 30-30.
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal