HOCHEI: Juraj Zemko, cel mai prolific marcator străin de la Dunărea

12
Adam Vylicil
De patru sezoane echipa de hochei a clubului Dunărea beneficiază de aportul jucătorilor străini. Până la sosirea străinilor care vor face echipă competitivă împreună cu finlandezul Kari Rauhanen, trecem în revistă performanțele obținte la Galați de jucătorii străini în precedentele sezoane. 
Juraj Zemko
Primul sezon în care Dunărea s-a putut baza pe servicile jucătorulor ”de import” a fost 2010-2011. Atunci la echipa pregătită de Marius Trandafir au sosit cinci jucători din Slovacia: Juraj Zemko, Stanislav Gavac, Eduard Hartman, Boris Ruzicka și portarul Tomas Porubsky. O mare parte dintre ei au jucat la Galați și în următorul sezon, 2011-2012, atunci, Martin Baron și Lucas Ruzicka, s-au alăturat echipei gălățene, iar Eduard Hartman și Tomas Porubsky au evoluat pentru alte echipe. 
Martin Person
În sezonul 2012-2013, a fost schimbată linia de jucători străini cât și țara de proveniență. Din Slovacia la Dunărea a jucat doar Patrick Rosemberg, iar conducătorii clubului gălățean s-au orientat spre Cehia, de unde au venit: Adam Rasner, Adam Vylicil, Filip Randa și Radim Kristan. De asemenea, pe parcursul sezonului trecut pentru Dunărea a evoluat și un suedez, Martin Person. 

Stanislav Gavac
Ediția 2013-2014 a foat abordată de clubul gălățean cu cinci jucători străini, doi dintre ei, Adam Rasner și Filip Randa, fiind jucători care au evoluat la Dunărea și în precedentul sezon. În 2014, la Galați au venit Adam Pometlo, Adam Chmelar și Stanislav Eis.  

Adam Pometlo 
Dintre toți hocheiștii străini care au jucat pentru Dunărea, cel mai prolific marcator a fost slovacul Juraj Zemko. În două sezone de LNH, Zemko a acumulat un total de 155 de puncte, 79 de goluri și 76 de pase. Cel mai bun sezon pentru slovac a fost 2011-2012, în care a jucat 27 de meciuri și a strâns un total de 87 de puncte, 42 de goluri și 45 de pase, acestea fiind cele mai bune cifre pentru jucătorii străini care au evoluat pentru Dunărea în ultimele sezoane. Al doilea în topul celor mai prolifici jucători străini este tot Zemko cu sezonul 2010-2011, atunci slovacul a acumulat 68 de puncte, în 31 de jocuri, 37 de goluri și 31 de pase.
Adam Chmelar
Al treilea după cifre, al doilea ca jucător, este cehul Adam Vylicil. În urmă cu două  sezoane Vylicil a jucat pentru Dunărea în 28 de meciuri și a acumulat un total de 62 de puncte, 30 de goluri, 32 de pase. Vylicil este urmat de Stanislav Gavac (2011-2012), slovacul a strâns 62 de puncte, 22 de goluri, 40 de puncte, din 29 de jocuri. 
Filip Randa
Performanțe notabile, peste 50 de puncte, au obținut Eduard Hartman 54 de puncte, 17 de goluri și 37 de pase în 28 de jocuri și Adam Pometlo 54 de puncte, 14 goluri, 40 de pase, 26 de jocuri.  
Adam Rasner și Adam Chmelar 
Ceilalți jucători străini care au evoluat pentru Dunărea sezoanele trecute au înregistrat punctajele: Radim Kristan 48 de puncte, 18 goluri, 30 de pase, în 27 de jocuri; Stanislav Eis 45 de puncte, 27 de goluri, 18 pase în 25 de jocuri; Martin Person 44 de puncte, 27 de goluri și 17 pase în 21 de jocuri; Adam Chmelar 43 de puncte, 20 de goluri, 23 de pase în 25 de jocuri; Patrick Rosemberg, 35 de puncte, 15 goluri, 20 de pase în 20 de jocuri; Boris Ruzicka (2011-2012), 34 de puncte, 6 goluri, 28 de pase în 25 de jocuri;  Stanislav Gavac (2010-2011), 33 de puncte 20 de goluri și 13 pase în 28 de jocuri; Martin Baron 33 de puncte, 15 goluri și 18 pase în 17 jocuri; Boris Ruzicka (2010-2011), 30 de puncte, 18 goluri, 12 pase în 30 de meciuri; Michal Benadick (2011-2012), 23 de puncte, 4 goluri și 19 pase în 28 de jocuri; Adam Rasner (2013-2014), 23 de puncte, 8 goluri, 15 pase, 23 de jocuri Lukas Ruzicka 22 de puncte, 9 gluri, 13 pase în 14 meciuri; Michal Benadik 18 puncte, 4 goluri și 14 pase în 30 de jocuri; Filip Randa (2012-2013) 17 puncte, 4 goluri, 13 pase în 23 de jocuri; Filip Randa (2013-2014), 14 puncte, 7 goluri, 7 pase, în 18 jocuri,  Adam Rasner (2013-2014), 8 puncte, 2 goluri, 6 pase în 10 jocuri, din cauza accidentării destul de grave de la Gheorgheni, Adam Rasner a jucat în primul sezon pentru Dunărea în doar 10 jocuri. 
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal