FOTBAL: ”Oțelarele” s-au impus în primul amical al verii

7
Înainte să plece în cantonamentul montan de la Borsec, județul Harghita, echipa de fete de la Oțelul a susținut primul meci amical al verii. Trupa pregătită de Ion Morohai a întâlnit în primul test al verii, colega de serie Clubul Sportiv Școlar Târgoviște, echipă de la care provine una dintre internaționalele ”oțelare”, Giorgiana Vasile.   

După cum era ușor de anticipat, Oțelul, cu lotul întârit cu jucătoare din Superliga s-a impus la scor cu 5-0. Trei dintre golurile gălățene au fost marcate de internaționala de senioare, Andrea Herczeg, jucătoare provenită din Superliga de la CFR Timișoara. Celelalte două au fost înscrise de Aura Harabagiu. 
Altfel, pe lângă cele cinci jucătoare provenite din Superliga, echipa feminină a clubului Oțelul a mai perfectat un transfer. Mădălina Elena Răduc (18 ani), jucătoare care provine de la Adjud, județul Vrancea, a semnat un angajament pe două sezoane cu FC Oțelul. Mădălina Elena Răduc s-a remarcat la competițiile de fotbal feminin organizate la nivel județean de AJF Vrancea. De asemenea,  Mădălina Răduc s-a evidențiat și la Cupa Coca-Cola, unde împreună cu echipa s-a, Liceul Emil Bota, din Adjud, au terminat faza Euroregională pe locul doi.
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal