MINIFOTBAL: ”Galațiul este pe locul 15 din 46 la nivel național”

19

Invitat în studioul Lider Sportiv, de la Pro FM-Lider FM, organizatorul campionatului de minifotbal din Barieră, Clement Simovin, a vorbit despre structura campionatului pe care îl organizează: ”Fiind afiliați la Federația de Minifotbal din România, programul federației este și programul nostru, este asemănător cu cel din Liga I de la fotbal. Campionatul demarează la începutul lunii august, apoi în finalul anului avem pauza de sărbători. În această perioadă de pauză de regulă se organizează „Cupa de Iarnă”, pentru ca jucătorii să se mențină în formă.  Returul începe în luna martie, în funcție și de condițiile meteorologice”. 
În aceeași intervenție de la Lider Sportiv, Clement Simovin s-a arătat mulțimit de poziția pe care o ocupă campionatul din Galați în clasamentul național, în raport cu celelalte competiții din țară: ”În clasamentul național al Federației de Minifotbal, întocmit după evoluțiile echipelor la turneele finale, Galațiul este pe locul 15 din 46. Este foarte bine situat, știu condițiile din țară, sectoarele din București au campionate separate. De pe locul 15 nu ne putem califica direct la turneul final. În acest moment doar echipele care provin din primele șapte campionate conform clasamentului național al FMR, se califică direct la turneul final, celelalte joacă baraj”. Pentru a juca la Turneul Final al Campionatului Național de la Roman, Știința, campioana din Barieră, a jucat meciuri de baraj. Meciurile de calificare s-au disputat la Buzău, iar Știința a obținut calificarea după două victorii, 5-1 cu campioana din Tulcea, AS Deltarom și 5-2 cu campioana din Sfântu Gheorghe, A&Z.

De asemenea Clement Simovin, a amintit și despre a doua competiție națională la care participă echipele din Barieră: ”Pe lângă campionat echipele mai participă și în cupă, iar în final câștigătoarea sau finalista cupei se califică la Turneul Final al Cupei României. Acaestă competiție, Turneul Final al cupei, a luat avânt deosebit, la Sibiu au fost 52 de echipe, iar de la anul există variantă de organizare de 70-80 de echipe în două orașe”. La ediția 2014 a Turneului Final al cupei din Galați, Barieră, au participat două echipe, Milan și Lyon, iar ambele s-au oprit în faza grupelor.  

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal