VOLEI: Marian Apostu: ”Sezonul viitor avem un obiectiv mai îndrăzneț, cupele europene”

7
Emisiunea Lider Sportiv, de la Pro FM-Lider FM, l-a avut ca invitat prin intermediul telefonului pe antrenorul principal al celor de la Arcada, Marian Apostu. În intervenția de la Lider Spotiv, Marian Apostu a făcut o scurtă caracterizare a sezonului trecut: ”Primul sezon în Divizia A1 a fost un sezon bun pentru Arcada, ne-am îndeplinit obiectivul, care era locul opt”. 

De asemenea, antrenorul gălățean a vorbit la Lider Sportiv și despre Sala Sporturilor, locul unde Arcada își joacă meciurile de pe teren propriu: ”Trecerea la Sala Sporturilor „Dunărea” a fost bună și necesară. În Divizia A1 nu avem drept să activăm în altă sală. Sala Polivalentă este mai mult decât necesară, este o sală destul de bună din punctul meu de vedere ca sporitv”. 

După ce au terminat pe locul șapte sezonul de debut în prima ligă masculină de volei, în ediția viitoare a Diviziei A1, Marian Apostu a anunțat că Arcada își propune să joace în cupele europene: Pentru viitorul sezon, în funcție de achiziții, ne propunem un obiectiv mai îndrăzneț, cupele europene. În momentul de față avem două certitudini în ceea ce privește transferurile. Au semnat cu noi ridicătorul echipei naționale Cristian Bartha și Mihai Dumitrache, un jucător care evoluează pe postul de universal și de asemenea este component al echipei naționale.  Eu mi-aș mai dori doi jucători, un centru și un secund, suntem în discuții așteptăm să se finalizeze”. 

Din echipa care a terminat sezonul trecut pe locul șapte de la Arcada au plecat trei jucători: ”De la noi au plecat Liviu Râpeanu la Baia Mare, Paul Crăciun la Steaua și Ștefan Romanescu, destinație necunoscută. Ar mai putea încă doi jucători să părăsească echipa în această pauză”. 




Echipa gălățeană se află în vacanță și conform antrenorilui principal al echipei, Marian Apostu, pregătirile vor fi reluate luna viitoare: ”Vom relua pregătirile la începutul lunii august, 1 sau 4. Timp de două săptămâni ne vom pregăti la Galați, apoi vom pleca în cantonament în Bulgaria. În stagiul din Bulgaria mergem cu cei de la CVM Tomis Constanța și sperăm să jucăm cu cei de la Constanța un meci două de verificare, dar și cu echipa locală din Bulgaria. La începutul lunii septembrie vom reveni la Galați din cantonament și vom juca mai multe mecirui amicale”.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal