FOTBAL: Constantin Mișelăricu: ”Am început pregătirile mai târziu, iar începutul de campionat va fi mai greu”

4



Invitat în studioul Lider Sportiv, de la Pro FM-Lider FM, căpitanul FC Oțelul, Constantin Mișelăricu, a prefațat meciul din etapa a III-a din Liga I cu FC Brașov: ”Pentru noi toate meciurile sunt ca o finală, iar la Brașov cu atât mai mult pentru că cele două echipe sunt la retrogradare. Și cei de la  Brașov au ceva probleme, am înțeles că s-au rezolvat chiar înainte meciului cu noi.  Noi mergem să scoatem punct sau puncte, fiecare punct este bun, trebuie să adunăm cât mai mlute puncte. Nu putem face pași greșiți la Brașov, trebuie să dăm tot pentru un rezultat pozitiv, FC Brașov are jucători cu experiență dar au și ei problemele lor”. 

În aceeași intervenție Constantin Mișelăricu, a vorbit și despre șansele de salvare de la retrogradare a Oțelului: ”Știm cu toții că trebuie să ne salvăm și că va fi greu, dar la nivel de joc suntem pe un drum bun, învățăm de la meci la meci, din greșeli progresăm”.   

Despre programul din Liga I al Oțelului, Constantin Mișelăricu a spus că și-ar fi dorit să întâlnească echipele care se luptă pentru locuri din prima parte a clasamentului la începutul sezonului: ”După meciul cu FC Brașov avem două meciuri cu alte două contracandidate, am avut neșansa să jucăm la început cu echipe de la retrogradare. Noi am început pregătirile mai târziu, iar începutul de campionat va fi mai greu. Am fi vrut meciuri tari la început probabil ne mai și întăreau, ne uneau și abordam altfel meciurile cu echipele de la retrogradare. Acum trebuie să ne mobilizăm să uităm de omogenizare și să încercăm să scoatem cât mai multe puncte, avem patru meciuri pe hârtie abordabile”. 

În finalul intervenției, căpitanul Oțelului, Cosntantin Mișelăricu, a lansat și un pronostic pentru meciul cu FC Brașov: ”Cred că o să câștigăm cu 2-1”.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal