FOTBAL: Metalosport se impune la debut prin dubla lui Sandu

12
Nou promovata în Liga a III-a, Metalosport, a început cu o victorie sezonul. Gălățenii au câștigat meciul de debut în al treilea eșalon fotbalistic 2-1, în fața celor de la Callatis Mangalia, după ce la pauză Callatis a condus 1-0. 
Prima parte a fost echilibrată, fără prea multe faze la cele două porți. Gazdele, Metalosport, au avut inițiativa dar fără rezultat pe tabela de marcaj a stadionului „Dunărea”. În minutul 31 al reprizei, s-a petrecut și cea mai importantă fază a primei părți. Constănțenul Cogali, aflat aproape de centrul terenului lateral dreapta, îl vede pe Costea ușor ieșit din poartă, trimite spre poartă și înscrie cu toată opoziția lui Costea. Încercarea portarului gălățean de a recupera balonul l-a costat destul de scump, acesta s-a accidentat și a primit timp de minute bune îngrijiri medicale, iar rezerva Popovici a ieșit la încălzire pentru câteva minute. 
Repriza secundă este începută de Metalosport cu toate liniile în atac. Gălățenii irosesc ocazie după ocazie, din toate pozițiile, până în minutul 35 când  reușesc egalarea prin fundașul central Daniel Sandu. De altfel, în partea a doua înaltul stopper gălățean a fost trimis în atac de antrenorul Vlad Pavel. Acesta și-a luat în serios rolul de atacant iar la unele faze fixe în careul echipei sale a revenit la locul său la insitențele portarului Costea. După egalare, Metaloport ratează ceva șanse de a trece în avantaj, cea mai mare bara transversală a lui Negoescu. Cu cinci minute înainte de final atacantul de conjuctură al gălățenilor, Daniel Sandu, înscrie golul victoriei cu capul din interiorul careului. 
Metalosport: Costea-Blănaru, Sandu, V. Popa, Toma-Negoescu, Manea, Lupu, Frunză-Dumitrașcu, Mihu. Rezerve: Popvici, Matei, Petcu, Tudose, Smadu, Cireașă, Preda. Antrenor: Vlad Pavel. 
Etapa viitoare vineri, 5 septembrie, de la ora 17.00, Metalosport va juca pe terenul celor de la Gloria Popești Leordeni.         
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal