FUTSAL: David Asandei ”Mai avem nevoie de doi jucători pentru a depăși performanța de vicecampioni”

5



Cea mai recentă ediție de Lider Sportiv, l-a avut ca invitat, prin intermediul telefonului, pe David Asandei, antrenorul de la United. Subiectele abordate de tehnicianul gălățean au fost: posibilele achiziții la echipă, triumful de la ”Varna Futsal Summer Cup 2014” sau plecările de la gruparea gălățeană.


Despre posibilele achiziții, david Asandei a spus: ”Sincer îmi doresc să mai doresc să mai aducem jucători pentru a ridica valoarea lotului. Și din alt pubnct de vedere, avem jucători accidentați: Bogdan Salichi, Octavian Cireș, Mihai Bâgu, Daniel Iorga, sunt jucători importanți pe care nu îi avem la pregătiri. Cireș și Iorga s-au accidentat la Varna, bulgarii au luat în serios competiția dar și picioarele jucătorilor noștri”. 

”Varna Futsal Summer Cup 2014”, competiție câștigată de United cu trei victorii din trei meciuri, a fost caracterizată de David Asandei astfel: ”A fost un turneu foarte reușit, din punctul meu de vedere. În cadrul turneului am reușit să îl vedem și pe acest nou jucător cooptat în familia noastră, Ivan Jovanovic. Suntem foarte mulțumiți de el, este un plus la echipă, se va vedea și în meciurile din Liga I, am făcut o achiziție foarte bună.   Am muncitam reușit să câștigăm nu numai meciurile cât și asistența prezentă la meci, ne-au aplaudat, le-a plăcut jocul nostru și ne vor chema și la anul”.

Legat de plecările de la echipă, David Asandei, a declarat că nu va părăsi nimeni gruparea gălățeană: ”Nu pleacă nimeni, avem nevoie de toată lumea de a încerca să obținem un obiecitv măreț, să depășim performanția din 2011 de fi vicecampioni. Ne mai trebuie doi jucători”.
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal