FUTSAL: Ivan Jovanovic: ”Negocierile cu United au durat mai puțin de zece minute”

25
În anul în care împlinește zece ani de la înființare, clubul de futsal United, a transferat primul jucător străin, Ivan Jovanovic. Sârbul de 30 de ani s-a alăturat de puțină vreme antrenamentelor conduse de David Asandei, iar la primul meci pentru United a marcat în poarta fostei sale echipei Grand Pro Varna, campioana Bulgariei. Într-un interviu oferit pentru Sport Galați, Ivan Jovanovici, vorbește despre negocierile cu clubul United, obiectivele  sale și ale echipei cât și despre cariera sa în futsal. 

Reporter: -De ce ai ales să joci în România la United Galați ? 


Ivan Jovanovic: -Am fost contactat de cei de la Galați, clubul de futsal United, iar oferta a fost greu de refuzat. Din primul contact cu cei din conducerea clubului am realizat că este vorba de un club bine organizat și serios, un club care care își face treaba profesionsit! Pot să mai spun că transferul a fost creditat de prieteni comuni, iar pentru a ajunge la o înțelegere a fost nevoie de mai puțin de 10 minute!

R: -Ce știi despre România și despre futsalul de aici ? 

I.J: -Eu sunt din Serbia și suntem vecini. Știu câteva chestii geografice, orașe și bineînțeles echipa de fotbal Oțelul. Nu am avut șansa până acum să vizitez România, sunt bucuros că pot cunoaște mai bine țara și cultura din România, care cred că nu este prea diferită de cutura din țara mea. 

R: -Îți place Galațiul ca oraș ? 

I.J: -Galațiul este mai mult decât un oraș interesant!  Din ce am putut vedea intr-o săptămână cât am stat cu echipa în oraș, mi-a lăsat o impresie pozitivă. Dunărea este impresionantă. Nu am avut probleme să mă adaptez în oraș sau la club cu colegii de echipă. 

R: -Care sunt obiectivele tale în sezonul viitor cu United ? 


I.J: -Obiectivele mele sunt direct proporționale cu posibilitățile echipei. După câteva antrenamente și câteva meciuri amicale simt că potențialul echipei este să se bată la titlul de campioană. Știu că sunt câteva echipe bune în campionatul din România și nu ne va fi ușor. Voi pune în valoare cunoștințele mele despre futsal și experiența să contribui pentru un futsal de calitate, iar spectatorii care vin să ne vadă la jocuri de fiecare dată la finalul meciului să fie mulțumiți de noi. 

R: -Ce ne poți spune despre cariera ta ? 


I.J: -Practic futsalul de zece ani. Am jucat la câteva cluburi în Serbia, apoi am jucat la un club în Albania. Cele mai mari satisfacții și performanțe le-am obținut cu precedentul club, din Bulgaria, Grand Pro Varna, club cu care am fost de două ori campion și cu care am jucat în UEFA Futsal Cup (Liga Campionilor), în Main Round. 
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal