RUGBY: RCM Galați revine la meciurile din Cupă

3
După ce au încheiat meciurile din ediția 2014 a Diviziei Naționale de Seniori, cei de la RCM Galați vor aborda meciurle din „Cupa României”, grupa Dobrogea. În decurs de 11 zile gălățenii vor juca trei meciuri pe teren propriu în care vor întâlni toate cele trei adversare din grupă. 
Miercuri, 1 octombrie, RCM Galați va primi pe „Municipal” replica celor de la CSM Olimpia București. Apoi, sâmbătă, 4 octombrie, RCM-ul va juca tot pe „Municipal” cu RCJ Farul Constanța. Meciruile de acasă din Cupă vor fi încheiate de RCM Galați cu un duel cu colega din DNS, CS Năvodari. Pe lângă cele trei meciuri consecutive de pe teren propriu, RCM Galați mai are de jucat un meci în deplasare, în ultima etapă din grupă, 18 octombrie, la București cu CSM Olimpia.
Din actuala ediție a Cupei, competiție ce se desfășoară după un format nou, RCM Galați a disputat două jcorui, ambele în deplasare, ambele pierdute. În meciul de debut au pierdut 6-102 la RCJ Farul Constanța, iar în al doilea au cedat 6-37 la CS Năvodari. Toate cele 12 puncte au fost marcate de Gabriel Partenie din lovituri de pedeapsă. 
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal