FUTSAL: United, din nou în ”careul de ași” la finalul turului

10

La fel ca în precedentele sezoane gruparea gălățeană de prima ligă, United, a terminat prima parte a sezonului regulat, turul, în ”careul de ași”. Echipa pregătită de David Asandei și-a asigurat locul în ”careul de ași” după remiza 3-3 de pe teren propriu cu Spicom Sfântu Gheorghe, victoria 7-4 de la Târgu Mureș de pe terenul multiplei campioane City us, a apropiat gruparea gălățeană la doar două puncte de locul doi.

În turul sezonului regulat United a obținut șapte victorii, șase dintre ele fiind obținute în deplasare, de altfel, în tur United a câștigat toate meciurile disputate în deplasare. Victoriile obținute în tur au fost: 5-2 pe teren propriu cu Dunărea Călărași, 5-1 la Iași cu CSMS, 12-2 la CFF Clujana Cluj Napoca, 3-1 la KSE Târgu Secuiesc, 6-3 la Muncitorul Reșița, 7-0 la Progresul Focșani și 7-4 pe terenul multiplei campioana City us Târgu Mureș. Celelalte trei rezultate din tur au fost 3-3 pe teren propriu cu Spicom Sfântu Gheorghe, singura remiză, 1-5 și 0-4 pe teren propriu cu Autobergamo Deva.      

Cel mai prolific marcator în tur a fost Ivan Jovanovic. Sosit la începutul acestui sezon Jovanovic a marcat 12 goluri în tur pentru United  astfel: câte trei cu Progresul Focșani și Muncitorul Reșița, câte două cu CFF Clujana Cluj Napoca și CSMS Iași și câte o reușită cu KSE Târgu Secuiesc și Spicom Sfântu Gheorghe. Ceilalți marcatori din tur au fost: Cătălin Ivan cu zece goluri, Viorel Cojoc șapte reușite, Andrei Crăciun, Andrei Apostol și Ovidiu Tudose, câte patru goluri, Constantin Burdujel, trei goluri, Mihai Bâgu, două goluri, George Buleandră și Petrișor Toniță câte  un gol. În tur gălățenii au beneficiat și de un autogol în jocul cu KSE Târgu Secuiesc.  

Deși turul s-a terminat jocurile în Liga I continuă, în acest an sunt programate trei etape din retur. United va întâlni în cele trei jocuri la Călărași, Dunărea, sâmbătă, 22 noiembrie, CSMS Iași pe teren propriu și FK Odorheiu Secuiesc, în deplasare. 

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal