HOCHEI: Victorie spectaculoasă pentru Dunărea

5

În prima etapă din returul LNH, Dunărea a jucat la Cârța, cu Progym Gheorgheni. Atât Porgym, cât și Dunărea au prezentat garnituri diferite față de cele două victorii de la Galați 16-0 și 12-3 ale gălățenilor. În atare condiții, jocul a fost echilibrat, iar Dunărea s-a impus la limită 8-7, după ce a condus cu 3-1 sau 6-3. 
Prima parte s-a încheiat cu victoria gălățenilor 3-1. Gazdele, Progym Gheorgheni, au deschis scorul prin fostul jucător de la Dunărea, Boris Ruzicka. Dunărea a revenit imediat și a egalat prin Adrian Palak din pasa lui Ladislav Rytnauer și Szabolcs Szocs. Până la pauză Dunărea a beneficiat de două momente de superioritate numerică, ambele fructificate prin golurile marcate de Cătălin Geru iar pasatorii au fost: Attila Goga, Attila Balint și Josef Adorjan. 
Repriza a doua s-a terminat la egalitate 4-4. Progym a revenit rapid și a egalat la 3. În minutul șase al părții secunde, Dunărea a beneficiat de un nou moment de superioritate numerică și a trecut din nou în avantaj prin golul lui Ladislav Rytnauer. Apoi gălățenii au mai marcat de două ori prin Attila Balint cu Attila Goga și Cătălin Geru, și Adrian Palak din pasa lui Adam Rasner. În minutul 15 al reprizei, Progym a beneficiat de doi oamnei în plus și au marcat pentru 4-6., după care s-au apropiat la un singur gol, 5-6, prin reușita dunărean, Attila Tanko. Repriza s-a încheiat cu golul lui Attila Balint asistat de Attila Goga și Cătălin Geru, iar Dunărea a intrat în avantaj 7-5 la a doua pauză. 
Ultima repriză s-a  terminat cu victoria gazdelor 2-1. Progym s-a apropiat la un singur gol în minutul nouă, apoi Ladislav Rytnauer ajutat de Attila Goga și Josef Adorjan, a refăcut avantajul de două goluri pentru Dunărea 6-8. Tabela a fost ”închisă” la zece secunde după reușita lui Rytnauer, prin golul marcat de un alt fost jucător de la Dunărea, Adam Vylicil. De remarcat că în repriza a treia Dunărea a trecut cu bine peste un moment de dublă inferioritate, mai bine de un minut.  
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal