FOTBAL: Abonamente la prețuri accesibile la FC Oțelul

2

FC Oțelul Galați a dat startul vânzărilor de abonamente pentru returul Campionatului 2014-2015. Prețurile tichetelor sezoniere au fost ajustate, fiind cu până la 120 de lei mai mici!

Comunicat FC Oțelul: Suporterii roș-alb-albaștri sunt invitați să-și procure abonamente la Stadionul Oțelul pentru returul Campionatului 2014-2015. Deoarece Clubul își dorește un public cât mai numeros alături în ultima jumătate a luptei pentru menținerea în Liga I, le oferă fanilor abonamente la prețuri speciale!

Pentru retur, sunt disponibile abonamente la Tribuna Zero, Tribuna I, Tribuna a II-a și Peluza I la tarife ajustate, majoritatea în scădere. Cu o singură excepție, prețurile abonamentelor sunt cu 5 până la 120 de lei mai mici față de cele practicate în tur! Iată grila completă de tarife:

• Tribuna Zero – 180 lei;
• Tribuna I
Sector B – 120 lei;
Sector C – 80 lei;
Sector D – 55 lei;
• Tribuna a II-a
Sector A – 55 lei;
Sector B – 80 lei;
Sector C – 100 lei
• Peluza I
Sector C – 40 lei;

În sectoarele Stadionului Oțelul pentru care nu pot fi achiziționate abonamente în retur, publicul va avea acces pe bază de bilete, ce vor fi puse în vânzare înaintea fiecărui meci oficial.

Comenzile de abonamente se pot face până la data de 6 februarie 2015, de luni până vineri, între orele 09:00 și 17:00, la Baza Sportivă Siderurgistul din Bulevardul Cloșca, nr. 2-3.

În momentul lansării comenzii, cumpărătorii completează un formular de comandă (vezi Anexă) și plătesc 50% din valoarea abonamentului, urmând să achite diferența în momentul ridicării abonamentului, în perioada 17-20 februarie, de la Baza Sportivă Siderurgistul.

Suporterii pot obține detalii suplimentare despre procedura de achiziție a abonamentelor pentru returul Campionatului 2014-2015 apelând numărul de telefon 0236-499-009.

Reduceri pentru mai multe categorii de abonați

La tarifele prezentate mai sus, FC Oțelul Galați aplică o reducere de 10% din prețul abonamentului pentru elevi, studenți, pensionari și abonați fideli. Ca să poată beneficia de reducere, solicitanții din categoriile menționate trebuie să prezinte, după caz, carnetul de elev, carnetul de student, un talon de pensie sau un abonament casat.

Copiii cu vârsta mai mică de 14 ani, însoțiți de un adult, beneficiază și în retur de intrare gratuită pe Stadionul Oțelul.

FC Oțelul Galați le mulțumește anticipat tuturor suporterilor roș-alb-albaștri care vor achiziționa un abonament la meciurile din primăvara fotbalistică 2015! Prețuim efortul Dumneavoastră!
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal