FOTBAL: Vlad Răpișcă: ”Trebuie rezolvată problema banilor”

6
Deşi ocupă penultima poziţie în clasament, Oţelul Galaţi priveşte cu optimism startul returului. Echipa se află în cantonament în Poiana Braşov urmând ca, după revenirea pe malul Dunării, să plece într-un nou stagiu de pregătire, în Antalya. La Braşov, lotul a fost completat cu patru jucători experimentaţi care au evoluat la echipe cu pretenţii din Europa. “În sfârşit l-am văzut pe Tibi Selymeş zâmbind. La finalul turului a cerut cinci jucători care să ne ajute cu adevărat să ne salvăm de la retrogradare. Am adus patru şi încercăm să mai aducem cel puţin trei fotbalişti pregătiţi să intre în luptă”, a declarat Vlad Răpişcă, administratorul special şi preşedinte al grupării dunărene.

Oficialul gălăţenilor se arată îngrijorat şi preocupat de situaţia financiară dificilă cu care se confruntă Oţelul. “Am urcat şi eu în Poiana Braşov şi am stat doar o zi. Trebuie rezolvată cât mai rapid problema banilor. Ştiu că sunt probleme şi la alte echipe, însă eu vreau să îi văd pe băieţii noştri preocupaţi doar de fotbal. Banii de la Ligă sunt vitali şi avem promisiuni că vor fi viraţi în următoarele zile. Menţin ceea ce am spus, în momentul în care primim ce avem de primit, toată lumea va fi cu banii la zi. Nu voi accepta nici o centimă restanţă. În pofida locului din clasament, Oţelul trebuie să fie un club profesionist pentru că are în organigramă doar profesionişti cu ştate vechi în fotbal. În ultima perioadă s-a lucrat foarte mult la imagine şi vrem să o menţinem pozitivă. Imaginea dă credibilitate”, a mai spus Răpişcă.
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal