HOCHEI: O nouă înfrângere la limită cu Steaua

7
Foto: Dragoș Saca
La fel ca în toate celelalte jocuri din faza a doua LNH, Dunărea a pierdut la limită, în finalul meciului, jocul cu liderul Steaua Rangers București. În ultimul meci al turneului organizat de Dunărea la Miercurea Ciuc, gălățenii au pierdut 2-3 (2-1, 0-1, 0-1) cu Steaua. 
Scorul a fost deschis de Steaua în minutul 9 prin cel cu care Dimitry Nimenko împărțea prima treaptă a clasamentului marcatorilor înaintea turneului, Denis Zabuldovzkyi. Avantajul steliștilor a fost anulat de gălățeni în minutul 12 prin golul marcat de Attila Goga, cu pasă primită de la Konstantin Ryabenko și Attila Balint. Iar peste doar un minut Dunărea a trecut în avantaj prin golul marcat de Sergey Chernenko din pasa lui Dimitry Nimenko și Attila Goga, acesta fiind și scorul primei părți.   

În repriza a doua Steaua a egalat prin golul marcat de Mihai Georgescu în minutul 15, iar golul victoriei a fost înscris de cei de la Steaua în minutul 15 al reprizei a treia prin Mircea Constantin. De remarcat că Steaua a marcat golul trei, cel al victoriei, când Dunărea era în inferioritate numerică, aspect al jocului la care trupa gălățeană mai are de lucrat pentru fazele superioare ale LNH.
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal