FUTSAL: David Asandei: ”Nu mă așteptam că United 2 să aibă un parcurs atât de bun”

6

Invitat în studioul Divizia Locală, de la Digi 24 Galați, antrenorul celor două echipe ale clubului United, David Asandei, a vorbit despre parcursul de până acum al echipei satelit. „Nu mă așteptam că United 2 să aibă un parcurs atât de bun, să fie pe locul doi la două puncte de primul loc. Obiectivele United 2 sunt de a crește jucători pe care să-i promovăm la prima echipă. Vom organiza „Cupa United” pentru liceee, competiție la care așteptăm să participe copii nelegitimați care sunt mai îndemânatici pentru futsal”, a spus David Asandei la Divizia Locală de la Digi 24 Galați. 

Despre sursele de unde selectează jucătorii pentru futsal, David Asandei a spus:  „În acest moment noi aducem jucători de la fotbalul mare (în 11), din Galați, de la LPS Galați, Oțelul sau Dunărea, chiar dacă echipa de seniori s-a desființat. Copii care termină junioratul și nu își găsesc angajamente, vin la noi dau probe. Mulți dintre ei nu mai vin la noi nu sunt aceeași bani ca la fotbalul mare, unde își pot găsi contracte în străinătate prin care să își asigure traiul. La futsal este foarte multă muncă”. 
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal