FOTBAL: Marius Cosoreanu. ”Sunt foarte mulțumit de cum a decurs Cupa Companiilor, ediția a II-a.”

9
La Lider Sportiv, de la Radio Pro FM Lider FM, Marius Cosoreanu, principalul organizator al Cupei Companiilor, a oferit primele impresii despre ediția a II-a a competiției ”Sunt foarte mulțumit de cum a decurs Cupa Companiilor, ediția a II-a. Atât eu, cât și colaboratorii mei, am primit reacții pozitive legate de această ediție a competiției. Pe această cale țin să le mulțumesc echipelor/companiilor pentru sportivitate. De asemenea, le mulțumesc și partenerilor: Fundația Sportul Gălățean, Primăria Municipiului Galați, APAN, pentru sprijinul acordat. Nu în ultimul rând vreau să le mulțumesc spectatorilor prezenți la fiecare meci al competiției într-un număr impresionant. Au sprijinit fenomenul, chiar dacă nivelul a fost unul de amatori. Promisiunea noastră a fost ca noi, organizatorii, să ne ridicăm la nivelul profesioniștilor, la cel mai înalt nivel”, a spus Marius Cosoreanu. 
Altfel, Danubius IPJ, echipa Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, a câștigat ediția a II-a a Cupei Companiilor după ce a învins cu 3-1 Ecosal. 
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal