La Lider Sportiv, de la Radio Pro FM Lider FM, legenda roș-alb-albastră, Cristi Munteanu, a declarat că nu se aștepta ca doi dintre foștii componenți ai Oțelului, Narcis Raducan și Cristi Sîrghi, să ceară falimentul echipei: ”Nu trebuie să ascund faptul că nu mă așteptam ca fostul conducător, Narcis Răducan, care a mâncat o pâine albă de la Galați, a muncit aici la această echipă, sau Cristi Sîrghi, care la fel a jucat 6 sau 8 ani la Oțelul, să ceară falimentul. La lucrurile astea nu mă așteptam. Ei au pus interesul personal în față. Să nu uităm că această echipă a hrănit multe guri, a oferit multe satisfacții gălățenilor. Oțelu este o echipă care consuma sute de mii de euro pe an în Liga a II-a. Dacă se făcea front comun între societățile cu profit din Galați se putea merge mai departe. Dar nu se vrea, oamenii care au societăți cu profit nu iubesc fotbalul. E păcat. Moare un simbol al Galațiului, iar lumea îșli va da seama peste ceva timp”, a spus Cristi Munteanu.