FUTSAL: United joacă, marți, la ”Polivalentă” meciul doi al seriei cu Spicom

1
După victoria 3-0 de la Sfântu Gheorghe, în primul meci al seriei, United și Spicom se vor întâlni marți, 3 mai, de la ora 18.00, la Sala Sporturilor ”Dunărea”, în meciul doi din turul inaugural al play-off-ului. United are nevoie de o victorie pentru a se califica în semifinalele Ligii I acolo unde deja o așteaptă Informatica Timișoara. În caz de victorie a echipei din Covasna se va juca și meciul trei, decisiv, a doua zi, miercuri, 4 mai, de la ora 18.00, tot la Galați, datorită clasării superioare a gălățenilor de la finalul sezonului regulat.  
United este o echipă extrem de redutabilă pe teren propriu. Echipa gălățeană a încheiat meciurile, de acasă, din returul sezonului regulat fără înfrângere, iar jocul cu Spicom, de la Galați, din sezonul regulat,a  fost câștigat de United 3-2, în chiar prima etapă a sezonului.