BASCHET: Programul Phoenix în grupa 1-6 LNBF

1
 foto: facebook.com/Phoenix Galați
foto: facebook.com/Phoenix Galați
Federația Română de Baschet a anunțat programul după care se vor disputa meciurile din faza a II-a, grupa 1-6, în Liga Națională de Baschet Feminin. În această fază a competiției joacă echipele clasate pe locurile 1-6 în faza I a LNBF, sezonul regulat, echipa calificate în play-off. 
Echipa feminină Phoenix va juca meciurile din turul grupei 1-6 după programul: 
sâmbătă, 18 februarie, Phoenix-Municipal Târgoviște
miercuri, 22 februarie, Sepsi Sfântu Gheorghe-Phoenix
sâmbătă, 25 februarie, U Cluj-Napoca-Phoenix
miercuri, 1 martie, Phoenix-Municipal Satu Mare
sâmbătă, 4 martie, Olimpia CSU Brașov-Phoenix. 
După meciurile din tur se vor disputa cele din retur.  
Phoenix a încheiat faza I, sezonul regulat, LNBF pe locul 5 cu 9-9 victorii-înfrângeri, 27 de puncte, iar în grupa 1-6 va juca cu punctele acumulate în sezonul regulat. 
Altfel, până la startul meciurilor din grupa 1-6 Phoenix va juca joi, 9 februarie, de la ora 17.00, la Sfântu Gheorghe, la Turneul Final ”Final 8” al Cupei României, cu echipa de pe locul 4 de la finalul sezonului regulat, Olimpia CSU Brașov.