FOTBAL: Avântul Valea Mărului continuă seria victoriilor în retur. Lieștiul a remizat la Pașcani, Metalosport a pierdut în Harghita

2
foto: CS Avântul Valea Mărului
În Vinerea Mare echipele din Liga a III-a, seria I, au susținut meciurile din etapa a 22-a. Din cele trei echipe gălățene care activează în al treilea eșalon doar Avântul Valea Mărului a reușit să câștige. 
Vălărenii au continuat evoluțiile ascendente din retur și învins, scor 1 – 0, pe teren propriu, Olimpia Râmnicu Sărat. Golul victoriei vălmărene a fost marcat de Ionuț Cristian. După victoria cu echipa din Râmnicu Sărat, a cincea în cele șapte etape din retur, Avântul Valea Mărului a urcat pe locul 9 în clasament cu 29 de puncte în 21 de jocuri. Etapa viitoare, sâmbătă, 22 aprilie, de la ora 17.00, Avântul Valea Mărului va juca pe teren propriu, stadion ” Prof. Costică Popovici”, cu AFC Odorheiu Secuiesc. 
Sporting Liești a jucat în etapa a 22-a la Pașcani pe terenul celor de la CSM și a remizat, scor 1 – 1. Pentru echipa din Liești a marcat Ștefan Adamache care a deschis scorul. În clasament Sporting Liești se menține pe locul 6 cu 31 de puncte din 21 de jocuri. Pentru Sporting Liești urmează jocul de pe teren propriu, ”Liești Arena”, cu Știința Miroslava, 22 aprilie, ora 17.00.   
Cealaltă echipă gălățeană din Liga a III-a, Metalosport a jucat în etapa din Vinerea Mare în Harghita, cu cei de la AFC Odorheiu Secuiesc, și a pierdut la limită jocul, scor 0 – 1. În clasament Metalosport ocupă locul 11 cu 25 de puncte din 21 de jocuri. În etapa a 23-a Metalosport va juca pe teren propriu, stadionul ”Dunărea”, cu viceliderul seriei FK Miercurea Ciuc, 22 aprilie, ora 17.00.