David Asandei: ”Nu avem decât varianta victoriei, marți, cu Timișoara”

20
La Lider Sportiv, Pro FM Lider FM , antrenorul de la United, David Asandei, a vorbit despre meciul doi al seriei din semifinale cu Informatica Timișoara. 

”Ne așteaptă un meci foarte greu marți. Timișoara este o echipă cu mulți jucători străini, doar Robert Lupu e român. Nu avem decât varianta victoriei, spre deosebire de situația de anul trecut când am câștigat la Sfântu Gheorghe, am pierdut primul meci de la Galați, dar ne-am calificat în semifinale după meciul trei, acum avem doar varianta victoriei. Cu ajutorul publicului, care sperăm să fie în număr foarte mare, mai ales că am terminat sezonul regulat pe primul loc, pentru prima oară în istoria clubului, sau cel puțin de zece ani de când sunt eu la club”.   

Despre situația lotului înaintea meciului de marți, David Asandei a spus că echipa gălățeană nu are probleme medicale.  

”Toți jucătorii sunt apți din punct de vedre medical, nu avem probleme nici cu cartonașele. Suntem pregătiți pentru acest joc, mulți dintre jucători ard de nerăbdare, vor să treacă zilele cât mai repede”.

United va juca marți, 9 mai, de la ora 18.00, la Sala Sporturilor ”Dunărea”, al doilea meci din semifinala cu Informatica Timișoara. Echipa gălățeană trebuie să învingă marți pentru a juca și meciul trei al seriei, miercuri, 10 mai, tot la Galați.   
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal