RUGBY: RCM Galați joacă sâmbătă pe ”Municipal” cu CSU Arad semifinala pentru stabilirea locurilor 5 – 8 DNS

2

După disputarea sezonului regulat echipele din Divizia Națională de Seniori vor susține meciurile din partea a doua a sezonului. Rugby Club Municipal Galați, locul șase la finalul primei părți a sezonului, va juca în play-out, pentru stabilirea locurilor 5 – 8. În primul meci din grupa 5 – 8, semifinale, RCM Galați va juca cu echipa de pe locul șapte de la finalul sezonului regulat CSU Aurel Vlaicu Arad.

Semifinala pentru locurile 5 – 8 se va disputa sâmbătă, 27 mai, începând cu ora 10.00, la Galați, pe stadionul ”Municipal”. Învingătoarea din duelul dintre RCM Galați și CSU AV Arad va juca în finala pentru locurile 5 – 6 cu cealaltă învingătoare din semifinalele play-out-ului, RC Bârlad – CS Mănăștur, în timp ce învinsele vor juca pentru stabilirea locurilor 7 – 8.

În sezonul regulat cele două echipe și-au câștigat meciurile de pe teren propriu. Meciul tur, de la Arad, a fost câștigat de CSU la limită , 15 – 14, în timp ce la Galați RCM s-a impus detașat, scor 31 – 0.