FOTBAL: Universitatea 2 debutează duminică în Liga a III-a

1

După debutul echipei de senioare în actuala ediție a ligii secunde, duminică, 24 septembrie, echipa secundă a clubului de fotbal feminin FC Universitatea Galați va susține primul meci din istorie. De la ora 11.00, pe stadionul Siderurgistul, Universitatea 2 va susține primul meci oficial din istorie contra celor de la Real 3 Craiova, una dintre cele două echipe satelit a clubului de prima ligă Real Craiova. Jocul de duminică va fi arbitrat de Ionuț Constantinescu, din Galați, iar arbitrii asistenți ai jocului vor fi: Florin Alexandru Vișan, din Galați și Daniel Vlase, din Slobozia Conachi – județul Galați.  
În sezonul Ligii a III-a ce va debuta duminică FC Universitatea 2 Galați se va baza pe lotul:  Mirela Ciobotaru, Elena Dragomir – portari; Gina Velea, Iuliana Ursu, Natalia Dudu, Ionelia Dulgheru, Maria Popa, Valerica Taraș, Adriana Toderașc, Bianca Șerban – fundași; Iuliana Mihalea, Ionica Zaharia, Ana Călin, Mihaela Baglae, Diana Stoian, Georgiana Croitoru, Cristina Anghel, Maria Butalchin, Flori Drujă, Doriana Păun, Silvia Șușnea – mijlocași, Ștefania Treanță, Diana Alecu, Andreea Sandu – atacanți. Antrenorii echipei satelit de la FC Universitatea vor fi Alexandru Caracaș și Gabriel Călinescu
Liga a III-a de fotbal feminin este compusă din două serii, FC Universitatea 2 va juca în seria I alături de: Progresul București, Vulpițele Galbene Roman, Real 3 Craiova, CS Nicu Gane Fălticeni, CSM Pașcani, Dream Team București și CF Onești. După meciul de duminică Universitatea 2 are programat următorul joc sâmbătă, 30 septembrie, la București, cu Dream Team București.