FUTSAL: O nouă victorie pentru United în Liga I

0
În prima ligă de futsal sunt programate în acest final de săptămână meciurile din etapa a II-a. În prologul rundei secunde gruparea gălățeană United s-a deplasat în Covasna, la Sfântu Gheorghe, pentru jocul cu cei de la Spicom. Așa cum era de anticipat gruparea gălățeană s-a impus, scor 2 – 0, după ce la pauză cele două echipe se aflau la egalitate 0- 0 . Pentru United golurile au fost marcate de Guilherme Varela și Octavian Cireș. 
Victoria de la Sfântu Gheorghe este a doua, din două etape, pentru United, după victoria din prima etapă, scor 3 – 0, de pe teren propriu cu City us Târgu Mureș. În Liga I urmează o perioadă de pauză, din cauza unei acțiuni a echipei naționale. Campionatul se va relua peste două săptămâni cu derby – ul United – Autobergamo Deva, de la Galați.