Pledoarie pentru sport. Pledoarie pentru Phoenix

65

Galați. Un oraș în care tendința este să se
vorbească mai degrabă de rău decât de bine atât de cei care încă mai locuiesc
în oraș, cât și de cei care au plecat deja către alte orizonturi. Totuși,  în mijlocul unui ocean de eșecuri există o
insulă  numită Phoenix, al cărui succes
nu poate fi contestat de nimeni. Tocmai de aceea e oportun de a clarifica de ce
Phoenix merită sprijinul Consiliului Local, Consiliului Județean, al tuturor
iubitorilor  de sport (cu adevărat
iubitori, că declarativ sunt mulți, la concret mai puțini). Bugeac, Humelnicu,
Pucheanu, cosilieri locali, reprezentanți ai orașului, cetățeni ai Galațiului,
e important să fim cu toții conștienți de ceea ce reprezintă Phoenix înainte de
a-i tăia aripile. Asta pentru că finanțarea către Phoenix a fost vădit scăzută
fără niciun argument real, iar când s-a pus problema de a fi reparată o eroare
a sistemului, unii au sărit să-și dea cu părerea în necunoștință de cauză ori
din rea voință, pentru că argumentele le sunt împotrivă.
Copiii
Galațiului cresc frumos. Mulți copii
Primul aspect ce trebuie menționat despre Clubul
Phoenix este că a clădit în 17 ani de existență un Centru de Copii și Juniori
cum nu mai găsești în multe locuri din țară. Cu siguranță este în top 5 din
România, indiferent despre ce sport este vorba! Sunt 600 de copii care fac
antrenamente, cum nici măcar Oțelul condus de Marius Stan în zilele sale bune
nu avea. Sunt zece echipe participante în ligile naționale, de la vârsta de 13
ani în sus, cum nu mai are nimeni din Galați, cu tot respectul pentru munca
celorlalte cluburi. Una dintre echipe joacă și într-o cupă europeană! Echipa de
Under 14 a CS Phoenix a participat deja într-un turneu în Ungaria și va mai
avea și alte deplasări europene.
Cu toate că numărul de 600 pare mare, CS Phoenix ar
putea ajunge și la 1000 de copii dacă ar avea infrastructura necesară unde să-i
integreze. Pentru că trendul este ascendent, cu siguranță în doi ani Phoenix va
avea 1000 de copii în curtea clubului. Copiii care fac baschet la Phoenix sunt
învățați nu doar să facă baschet, ci sunt responsabilizați pentru întreaga
viață. Phoenix le oferă șansa să devină baschetbaliști la cel mai înalt nivel.
Un baschetbalist de primă ligă din România poate câștiga mii de euro pe lună,
iar dacă ar fi să ne raportăm la cel mai înalt nivel mondial, baschetbaliștii
câștigă la același nivel cu Cristiano Ronaldo și Lionel Messi din fotbal. Unii
chiar și mai mult.
Așadar
nevoia echipelor de seniori ale CS Phoenix este direct proporționată cu numărul
extraordinar de mare de copii. Pentru că acei copii vor crește și vor dori să
aibă șansa de a practica baschet la nivel de profesioniști.
Latura
de entertainment
Este clar că Phoenix are cel mai numeros public la
echipa masculină și un public foarte pătimaș la echipa feminină. Bucuria oamenilor
de a asista la jocurile spectaculoase oferite de Phoenix se poate vedea pe
fețele lor. Am fost în multe stadioane, în multe săli de sport, am văzut
inclusiv la Galați multe evenimente sportive, dar bucuria pe care o produce
Phoenix chiar și atunci când pierde (ceea ce e o calitate mai rară decât
diamantul violet în lume) este incomparabilă. Uitați-vă pe fețele oamenilor
care pășesc în Sala Sporturilor la meciurile de la Phoenix, atmosfera de care
se teme orice club din România. Nu că ar fi trivială, ci dimpotrivă, pentru că
e foarte caldă și le crește substanțial potențialul favoriților.
Un alt aspect este acela al numărului mare de oameni
de toate vârstele care dau năvală pe parchetul de joc după meci pentru poze și
autografe. Poate fi văzut pe camerele de supraveghere de la Sala Sporturilor că
nicio altă echipă din Galați, cu tot respectul pentru munca depusă de fiecare
în parte, nu produce acest interes. De asemenea, în același timp e de văzut
numărul mare de copii care participă la evenimentele organizate de Phoenix. E
plin terenul în pauza meciului de copii. E o adevărată provocare la revenirea
de la vestiare a seniorilor de a-și procura o minge din mâinile picilor care o
bat de zor și zburdă fericiți.
Rolul
străinilor
Un fapt blamat pe nedrept la Phoenix a fost că aduce
sportivi și antrenori străini. Aici e o discuție de purtat cu mai multe
argumente:
1-    Toate
cluburile din România care își doresc să performeze aduc jucători străini,
indiferent de sportul despre care vorbim. Inclusiv la Galați numărul
jucătorilor străini este cam la fel la toate echipele. Arcada are cei mai
mulți, Danubius la handbal are cinci jucătoare străine, Phoenix are patru la
fete, cinci la băieți, Dunărea la hochei a luat campionatul cu jucători străini
în mare parte, Oțelul a avut și are jucători străini chiar și în liga a treia,
echipa de futsal United are, de asemenea, străini în lot. Asta nu se întâmplă
doar la Galați, ci peste tot în țară! Doar mentalitatea comunistă și limitată
împiedică acceptarea jucătorilor străini. De altfel, ne bucurăm dacă un jucător
român, indiferent de sport, evoluează în străinătate.
2-    Străinii
oferă puterea exemplului pentru a se putea dezvolta mai bine tinerii gălățeni.
Pentru că nu suntem cei mai talentați și pricepuți la baschet și nu numai, e
nevoie să fie aduși jucători de la care cei mici să poată învăța. În cazul de
față, la Phoenix, sunt organizate acțiuni săptămânale, prin care sportivi de la
Phoenix, români și străini, fac antrenamente demonstrative în FIECARE ȘCOALĂ
DIN GALAȚI, un alt lucru unic din Galați. De asemenea, Anthony Gugino,
căpitanul echipei și un sportiv cu un caracter deosebit, a fost și s-a antrenat
cot la cot cu câteva echipe de juniori de la Phoenix.
3-    De
la antrenorii străini învață antrenorii români, de la jucătorii străini învață
jucătorii străini. Același sistem l-au implementat, de exemplu, americanii la
gimnastică. Au adus inclusiv antrenori români. Acum SUA e pe podium la fiecare
concurs de mare rang al gimnasticii, sportul la care România dădea clasă
oricui. Așa se progresează, înveți de la cei mai buni. Au fost organizate
cursuri de antrenori la Galați, tocmai pentru ca antrenorii români și în
special gălățeni, indiferent de nivel, să progreseze sau măcar să li se ofere
șansa să progreseze.
Factorul
financiar
Dacă nu aprofundăm subiectul, poate părea că banii
către sport din partea municipalității sunt aruncați pe fereastră. Dar nu e
deloc așa. Dincolo de factorul de entertainment, la care putem face comparația
între sport și concerte organizate de către municipalitate, există și alți
factori. În jurul unui club sportiv așa cum e Phoenix, sunt și mulți bani care
se întorc în oraș. Multe echipe vin și se cazează la hotelurile din oraș, multe
cluburi mănâncă la restaurantele din oraș, plus mulți alți agenți economici din
Galați care beneficiază financiar prin prestarea de servicii, fie că vorbim de
tipografii, firme de pază, farmacii, cadru medical, firme de transport și așa
mai departe. Faptul că Phoenix are zece
echipe înscrise în ligile naționale înseamnă că banii care se întorc înapoi la
agenții economici din oraș sunt multiplicați cu zece, un alt aspect unic în
Galați.
Mai mult, Phoenix organizează și alte evenimente și
competiții unice  (Sportul în Galați,
Galațiul pentru sport, Phoenix Junior Cup, O jucărie, un zâmbet etc.), atât la
nivel de copii și juniori cât și la nivel de seniori, așa că banii rulați către
agenții economici din oraș sunt mult mai mulți. De asemenea, Phoenix și-a
manifestat interesul de a organiza la Galați, pe timpul verii, campionatele
naționale de minibaschet și babybaschet, ceea ce ar aduce peste 10.000 de
oameni în oraș pe parcursul a trei săptămâni! Asta înseamnă turism sportiv care
poate fi exploatat de oraș și, cu siguranță, că Galațiul ar simți din plin în
plan economic un asemenea eveniment.
Factorul
Nini
Până și transpirația de după antrenament se transformă în formă de pasăre Phoenix
De multe ori ne plângem cum profesioniștii pleacă
din oraș sau din țară, dar când îi avem alături și sunt dornici să construiască
le punem piedici. Tocmai de aceea ar trebui conștientizat că dacă am avea câte
un Florin Nini, președintele CS Phoenix, în fiecare domeniu, acum Galațiul era
la un cu totul alt nivel. Aici nu e vorba de un rol electoral sau lucruri de
genul, trebuie din start să stârpim impresiile de acest gen. Dar omul e bun la
ceea ce face și trebuie sprijinit. Pentru că pe lângă pasiunea sa nemărginită
pentru baschet și pentru sport cresc în jur mii și mii de copii care primesc o
șansă la un viitor mai bun. Bucurați-vă de oameni ca Nini cât încă mai sunt
prin preajmă, până nu-i fură alții căci ofertele sunt convins că se tot adună.
Oameni care stau și muncesc de dimineață până la infinit sunt foarte rar de
găsit și trebuie puși în valoare.

În concluzie, finanțarea către Phoenix înseamnă
finanțarea către comunitate. Proiectele pe care clubul le desfășoară sunt
multiple și nu primesc sprijin nici măcar 1% din cât ar trebui din partea
municipalității. Înainte să fie acuze și suspiciuni, trebuie văzut ceea ce se
construiește în spatele unor echipe de seniori, pentru că Phoenix crește pe zi
ce trece ca un copil.
P. S. Articolul se referă strict la situația
Clubului Phoenix pe care o cunosc îndeaproape, dar în același timp sunt de
lăudat și susținut conform a ceea ce realizează fiecare club sportiv în parte.
Articol realizat de Marian Săvăstru

Sursa foto: pagina oficială de Facebook a Clubului Sportiv Phoenix Galați
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal