HANDBAL: CSU Danubius își cunoaște adversarul din primul tur al Cupei

1
Federația Română de Handbal a stabilit programul din faza optimilor de finală din Cupa României – feminin. În urma tragerii la sorți s-a stabilit ca echipa feminină CSU Danubius să joace în turul inaugural al Cupei cu echipa de pe primul loc din seria A, Divizia A, liga secundă. În acest moment, după 12 etape, lider în seria A din liga secundă este SCM Gloria Buzău, echipa din Buzău are trei puncte avans față de echipa de pe locul doi CSU Neptun Constanța. Jocul de Cupă este programat să se dispute anul viitor, 17 februarie, pe terenul echipei de liga secundă. 
Sezonul trecut CSU Danubius a părăsit Cupa în primul tur, optimile de finală, eliminată de divizionara secundă Rapid București, după un meci pierdut, scor 30 –  33, la București.