BASCHET: Phoenix – replică bună la Oradea

10

În deschiderea etapei a XVI-a din LNBM gruparea gălățeană Phoenix a jucat la Oradea cu CSM CSU, una dintre echipele cu evoluții în cupele europene în acest sezon. Chiar dacă la final diferența a fost de +15 puncte pentru gazde, scor 86 – 71, echipa lui Florin Nini a oferit o replică bună bihorenilor, Phoenix a fost aproape de răsturnare de scor în ultimul parțial al jocului.

La pauza mare gazdele aveau avantaj de 12 puncte, scor 46 – 32, după două sferturi câștigate de orădeni cu scorurile 23 – 14 și 23 – 18. La revenirea de la vestiare Phoenix și-a adjudecat parțialul trei cu scorul 26 – 19. Două duble marcate de Cătălin Petrișor au apropiat echipa gălățeană zece puncte, scor 46 – 36, orădenii au revenit și au refăcut diferență, însă Phoenix a continuat să tragă pentru egalare. Cel mai aproape de orădeni au fost băieții lui Florin Nini în două rânduri când s-au apropiat la două posesii. Cu două minute înainte de final Kalve a reușit tripla, prin intermediul căreia Phoenix s-a apropiat la șase puncte, scor 57 – 51, iar în ultimul minut al parțialului, cu 33 de secunde înainte de finalul parțialului Tony Gugino, tot prin intermediul unei triple, a strâns scorul la -5 Phoenix, 63 – 58 Oradea. Ultima parte a jocului a fost adjudecată de echipa din Oradea, scor 21 – 13. Phoenix a început greu parțialul, Oradea s-a desprins la 13 puncte, scor 71 – 58, la jumătatea sfertului Miller cu aruncare de trei puncte, a apropiat Phoenix din nou la două posesii, scor 72 – 66, dar până la  finalul jocului gălățenii au mai marcat doar șase puncte în timp ce gazdele au reușit 14 puncte.

Tony Gugino a încheiat meciul în double – double, americanul a marcat 13 puncte și a reușit 12 recuperări, în cele aproape 40 de minute, tot meciul, petrecute pe parchet. Pentru Phoenix au mai marcat: Miller 15 p, Kalve 12p, Hadzifezofic 9p, Petrișor 9p, Threatt 6p, Măciucă 4p, D. Andrei 3p.

Înfrângerea de la Oradea este a opta pentru Phoenix în actuala ediție a LNBM. În clasament gălățenii sunt pe locul opt, 22 de puncte, 7/8. Pentru Phoenix urmează jocul de pe teren propriu cu Steaua, 3 februarie.    

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal