”Dublă” cu Corona Brașov pentru hocheiștii de la Dunărea

1
După înfrângerea cu cei de la Sport Club Miercurea Ciuc hocheiștii de la Dunărea vor susține alte două jocuri în această săptămână. Vineri și sâmbătă, 19 – 20 ianuarie, în ambele zile începând cu ora 18.30, echipa gălățeană are programate două jocuri pe terenul celelalte echipe din România ce activează în Erste Liga, Corona Brașov.  
Înaintea celor două jocuri de la Brașov, în clasamentul din Campionatul Național de Seniori, Dunărea este pe locul patru cu 32 de puncte din 24 de jocuri, 11 – 13, victorii – înfrângeri. Echipa din Brașov ocupă locul trei în clasament cu 38 de puncte acumulate în 19 jocuri. În acest sezon Dunărea și Corona s-au întâlnit de două ori, iar fiecare dintre echipe s-au impus în jocurile de pe teren propriu. Dunărea a câștigat, scor 3 – 2, după executarea șuturilor de penalitate, la Galați, iar Corona s-a impus, scor 5 – 2, joc disputat în urmă cu o săptămână.