Florin Nini: ”În 2018 vom oferi atât cât vom primi. Dacă primim susținere, vom oferi susținere”

6
La Lider Sportiv, Pro FM Lider FM, președintele CS Phoenix Galați, Florin Nini, a vorbit despre strategia pe care clubul gălățean o va adopta în anul 2018: ”În primul rând  trebuie să ne reorganizăm și să ne regândim
strategiile, începând de la corpul tehnic  și continuând cu cel
managerial. Consider că trebuie să îmbunătățim staff-ul tehnic, nu mă
refer la seniori, în special la sectorul juvenil, pentru că acolo e
nevoie de antrenori performanți, de antrenori valoroși, pe lângă cei pe
care îi avem, să devenim mai buni, doar cu antrenori performanți putem
forma jucători valoroși”
, a spus Florin Nini.

Despre reorganizarea din punct de vedere al management-ului Nini a declarat: ”Din punct de vedere al
managementului trebuie să regândim situația în care ne aflăm. Suntem
într-un moment în care trebuie să ne reechilibrăm din punct de vedere
financiar. În funcție de buget vom face o strategie corectă, pragmatică,
nu doar cu eforturi din partea noastră din dorința de a face cât mai
mult și cât mai bine, de a extinde un club care a crescut în mod corect
și sănătos din punct de vedere organizatoric și sportiv. Dacă din
lecțiile  primite în anul trecut am învățat ceva, este că trebuie să oferim
cu aceeași măsură. Dacă primim susținere, vom oferi susținere. Noi ne
vom face treaba în continuare, este o pasiune, o motivație, o obligație
morală, educațională, din punct de vedere sportiv, dar trebuie în
același timp o responsabilitate mult mai mare în ceea ce privește modul
în care autoritățile și strategia, dacă există, autoritățile locale o
privește și o îmbrățișează. Noi punem același suflet, dar vom oferi atât
cât  vom primi. Este corect ca munca pe care o depunem, eforturile
copiilor, părinților, antrenorilor, să fire respectate. O comunitate  se
formează prin sprijin, când vor avea nevoie de noi vom da sprijinul, în
situația în care nu vom primi același respect, vom oferi cât vom prim”
.
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal