FUTSAL: United și-a aflat adversarul din turul trei al Cupei

1
Federația Română de Fotbal a anunțat programul după care se vor disputa meciurile din turul trei al Cupei României. United Galați, vicecampioana en-titre a României, va juca în următoarea fază a Cupei cu nou promovata Imperial Miercurea Ciuc. Meciul este programat pe terenul harghitenilor duminică, 4 martie. 
Pentru cei de la United va fi cel de al doilea meci din Cupă după ce în precedentul tur echipa gălățeană a învins, scor 10 – 3, echipa de Liga a II-a Bucovina Vicov, meci disputat pe terenul echipei de liga secundă. Imperial Wet Miercurea Ciuc, echipă întărită în pauza de iarnă cu o serie de jucători care au luat campionatul cu City us Târgu Mureș, a trecut în turul secund al Cupei de colega de prim eșalon Dunărea Călărași. Ciucanii s-au impus cu scorul 5 – 0 chiar la Călărași. În clasamentul la zi din Liga I cele două echipe sunt despărțite de un singur loc. United este pe locul patru cu  31 de puncte din 14 jocuri în timp ce echipa din Miercurea Ciuc ocupă locul șase cu 14 puncte.   
Altfel, pentru United urmează primul meci din Liga I, din anul 2018. Luni, 26 februarie, de la ora 18.00, gălățeni vor juca pe terenul celor de la Dunărea Călărași, în etapa a XV-a din prima ligă de futsal.