FOTBAL: ”Panterele”: Prisăcari, Cușinova, Topal, Sivolobova se duelează cu România în preliminariile CM 2019

3
foto: AFC Universitatea Galați
Cele patru jucătoare din Republica Moldova de la FC Universitatea Galați: Dumitrița Prisăcari, Olga Cușinova, Irina Topal și Anastasia Sivolobova, au fost convocate pentru o nouă acțiune a echipei naționale de senioare a Republicii de peste Prut. Între 2 și 10 aprilie, cele patru ”pantere” vor susține un stagiu de pregătire, cât și două jocuri în preliminariile Campionatului Mondial Feminin, Franța 2019.
”Tricolorele” de peste Prut vor întâlni Italia, la 6 aprilie, meciul se va disputa la Vadul lui Vodă, și România, pe stadionul Zimbrul din Chișinău, marți, 10 aprilie. După ce a disputat patru meciuri din actualele preliminarii selecționata Republicii Moldova ocupă locul cinci în grupă, fără puncte după patru jocuri, selecționata de peste Prut este vecină de clasament cu echipa României, locul patru, trei puncte.       
Altfel, pentru FC Universitatea – liderul din seria I, Liga a II-a, urmează meciul de pe teren propriu, stadionul Siderurgistul, de sâmbătă, 31 martie, de la ora 12.00, cu Onix Râmnicu Sărat, în prima etapă din retur.